
Încep filmările pentru filmul „The Devil Wears Prada 2”
„The Devil Wears Prada 2 — acum în producție”, a anunțat studioul 20th Century Studios pe Instagram. Anne Hathaway și Stanley Tucci, vedetele filmului original din 2006, au distribuit postarea, iar potrivit revistelor de specialitate Variety și Deadline, Meryl Streep și Emily Blunt revin și ele în noul film, relatează Fashion United.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Anunțul de pe Instagram a inclus un scurt videoclip în care apar doi pantofi cu toc roșii, cu tocul sub formă de trident. Pe fundal se aud replici emblematice din primul film, inclusiv vocea plictisită a lui Streep în rolul redactorului-șef al revistei de modă, Miranda Priestly.
În „The Devil Wears Prada”, Anne Hathaway a interpretat o tânără care încearcă să-și construiască o carieră ca asistentă a tiranicei Miranda Priestly, un personaj inspirat de Anna Wintour, redactorul-șef legendar al revistei Vogue. Tucci și Blunt au interpretat și ei angajați ai revistei conduse de Priestly. Filmul original s-a bazat pe romanul scris de Lauren Weisberger, care a lucrat anterior pentru Wintour.
Coincidență sau nu, chiar săptămâna trecută, Anna Wintour a anunțat că se retrage din funcția de redactor-șef al ediției americane Vogue.
Potrivit Variety și Deadline, câștigătorul premiului Oscar, Kenneth Branagh („Crima din Orient Express”), se va alătura distribuției, urmând să-l interpreteze pe soțul Mirandei Priestly. Noul film este programat să ajungă în cinematografe în 2026, însă detaliile despre scenariu nu au fost încă dezvăluite.
Emily Blunt a refuzat să ofere informații suplimentare într-un interviu recent pentru Entertainment Tonight, dar a confirmat că filmările vor începe în iulie. Actrița a adăugat că fiicele ei ar vrea să o însoțească pe platourile de filmare „doar pentru modă”.
În comentariile de la anunțul oficial, fanii și-au exprimat entuziasmul și nerăbdarea pentru revenirea pe marele ecran a uneia dintre cele mai iubite povești despre lumea modei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.