Autoritățile au împușcat joi seara un alt urs în zona unei străzi din Brașov, la doar o zi după ce o ursoaică a fost capturată și eutanasiată în cartierul Noua din Brașov, transmite Mediafax.
Reprezentanții Primăriei Brașov anunță că joi seara, o echipă de intervenție a extras prin împușcare un urs din zona străzii Jepilor.
- articolul continuă mai jos -
Autoritățile au încercat inițial să îl alunge prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.
„Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia extragerii prin împușcare, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru”, transmit reprezentanții primăriei.
Vineri dimineața, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă.
În cursul nopții de joi spre vineri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte.
O ursoaică de aproximativ 4 ani a fost capturată și eutanasiată miercuri în cartierul Noua din Brașov. Decizia a fost luată, susțin autoritățile locale, ținând cont de faptul că animalul mai fusese capturat în localitate.
Când vin comenzile pentru carne de urs de la restaurantele de lux și pentru trofee,
E pus unul să sune la 112 c-a văzut ursul.
Și se duc în pădure să mai împuște un urs.
…
Așa se fac bănuți la partid pesedeu peneleu.