G4Media.ro

Încă un pacient mort la Spitalul Județean Constanța după ce a așteptat…

Încă un pacient mort la Spitalul Județean Constanța după ce a așteptat ore în șir la Urgență, ignorat de medicii care i-au reproșat că ”a venit degeaba”

În Constanța apar acum detaliile unei noi tragedii petrecute în Spitalul Județean din cauza nepăsării cadrelor medicale. E vorba despre moartea unui bărbat de 70 de ani, al cărui caz e tras la indigo cu cel al femeii care a murit după ce a așteptat 16 ore pe holul secției de Urgență din Spitalul Județean Constanța, transmite Info Sud-Est.

Pe 26 septembrie 2019, un bărbat de 70 de ani din Constanța începe să simtă dureri puternice în piept și picioare. Abia mai poate respira când sună la 112. E ora 17:00, o echipă a ambulanței ajunge acasă, îl consultă și îi spune că trebuie să meargă la spital.

Bărbatul locuia chiar lângă Spitalul Județean, așa că la 17:21 personalul de pe ambulanță îl preda deja celui de la Urgență. De fapt, a fost lăsat pe targă, în afara secției. Trec astfel trei ore până când Ștefan Ochiuleț va fi consultat prima dată.

Medicul de gardă îl repede pe bărbat și îi spune că ”nu are nimic” și că a venit degeaba la Urgență, pentru că locul lui era la medicul de familie. Nici până aproape de miezul nopții, bărbatul nu primește tratament, deși devine febril și începe să tremure. I se spune că trebuie să mai aștepte, pentru că nu reprezintă o urgență.

După câteva zeci de ore și transferul dintr-un spital în altul, bărbatul moare. În urma autopsiei, familia a aflat că a murit din cauza unei pneumonii care, pentru că nu a fost tratată în timp util, i-a provocat insuficiența cardiorespiratorie fatală.

Direcția Sanitară Publică din Constanța a recunoscut faptul că medicii din Spitalul Județean au încălcat protocolul de urgență în primul episod, atunci când l-au lăsat pe bărbat să aștepte trei ore până la primul consult, în loc să îl ia în primire în maximum 60 de minute de când acesta a ajuns la spital.

Fiul bărbatului a sesizat și Colegiul Medicilor care, la mai bine de patru luni de la moartea tatălui său, încă nu a ajuns la vreo concluzie în privința acuzațiilor de malpraxis aduse de familia bărbatului care s-a stins după zeci de ore de agonie.

Citește tot articolul pe Info Sud-Est

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Și prostii acuza DNA-ul când un mafiot al sistemului medical este arestat ptr mita…

    • Ăștia s- or fi angajat tot cu plicu, școala tot așa și uite victoria finală: viața noastră

  2. Pai nu mai avem nevoie de medici. Sa se duca in tarile din vest sa vedem dc ii mai primesc ori daca nu ii fac pachețel și îi trimit înapoi în România după vreo luna doua. Mai bine te tratează baba Rada cu leacuri decât medicii noștri școliți in marile centre universitare…Iar pentru chestiuni medicale grave, care exced metodelor de tratament băbesc, nu ne rămâne decât să mergem sa ne tratam in afara. Asta este…

  3. Mai exista vreo sectie de urgente in tarisoara asta sau au fost scoase in afara legii???? Le-ati marit salariile, cu spagile nu se va termina vreodata, aroganta fata de pacienti, indolenta si nestiinta medicala cat cuprinde…Lepre ale statului…roman care mancati o paine si nu numai, din buzunarele noastre, cand veti plati cu varf si indesat pentru toate???

  4. Caz concret trăit de mine… Câteva zile cu febră mare, frisoane, tuse puternică de nu mă puteam opri, stare de rău. După vreo 4 zile, văzând că febră nu scade, chem ambulanta. Doctorita de la ambulanță, după ce mă ascultă cu stetoscopul, decide că nu am nimic la plămâni, deși tuseam să-mi sparg plămânii, și că cel mai probabil febră așa mare e de la vreo infecție urinară. Îmi dă trimitere sa mă duc a doua zi la Spitalul Panduri. A doua zi, mă duc la Panduri, mă primește la camera de garda o doctorita cardiologa și după ce îmi face EKG, decide că am tahicardie, deci probleme cu inima, și mă internează, fara să îmi de-a nici un tratament. In timp ce eram internată la Panduri, mă vede o femeie bătrână, fara carte, internată și ea în spital și zice”Mama, dar ce tare tușești. Sigur ai ceva la plămâni. Poate te pensionezi pe caz de boala.” Ce credeți, singura care mi-a ghicit diagnosticul a fost băbuță analfabeta. Aveam dubla pneumonie. Iar faptul că nu am murit atunci nu se datorează medicilor care m-au consultat, se datorează faptului că eram tânără. Și de atunci m-am învățat minte sa nu mai calc prin spitale de stat și să nu mai interacționez cu medici necunoscuți sau nerecomandabil. TE OMOARA CU ZILE!

  5. Șpaga prea mică. Un sistem medical profund corupt și criminal acționează doar la șpăgi serioase.

  6. Deci există o organizație teroristă care ne omoară părinții și frații, se numește Spitalul de urgență Constanța. Mai acceptăm mult? Io zic să facem niște batalioane de voluntari, să atacăm cuibul ăla de teroriști, să ocupăm clădirea, să arestam teroriștii și să-i trimitem în justiție, și clădirea să o redăm poporului, să o transformăm într-un (dau doar un exemplu) SPITAL DE URGENȚĂ, un loc în care urgențele sunt tratate cu celeritate și respect pentru viață. Ce ziceți, avem minimul ăsta de curaj?

  7. Acum vreo 15 ani venisem in tara si am plecat cu un amic sa ne vizitam prietenii din Constanta.
    Intr-o noapte a trebuit sa ma duc cu el la Urgenta la Spitalul Judetean.
    I-au pus diagnosticul de pneumonie.
    Am vazut ca ceva nu este in regula si am plecat direct spre Bucuresti unde statea amicul meu.Am dat telefon la 112 in Bucuresti.
    A stat o luna in spital si alte trei luni cu drena si punga dupa el.
    Avea pancreatita.
    Cam asta este Constanta baronilor PSD.

    • Este praf tot orașul Constanța. Singura preocupare a cetățenilor o reprezintă locurile de parcare. Bărbații își iau bolizi cat mai mari, probabil că au altceva mai mic și trebuie să compenseze, burțile cât China și vor sa parcheze la scara blocului. Asta este profilul constănțeanului.

  8. Acum cateva zile Der Spiegel a publicat un articol despre medici, spitale in Romania. De mult si constant celebri cu sanatstes! Si nu va inchipuiti ca suntem buni in ceva, nici in IT: Romania se claseaza pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste nr de firme care necesita personal cu studii superioare in domenii tip IT, calculatoatre, AI. Dragi studenti, nu va mai pacaliti singuri trecand pe Bani examenele. o sa ajungeti sa omorati copii de patru ani si bunici de 70 de ani. O sa distrugeti natura, istoria, orasele, satele, dar si pe copiii vostri.

    • Daca o tinem tot asa o sa vedem maine,poimaine si medici cu diploma la FF sau la Distanta.
      Asta ca nu suntem buni in nimic aveti dreptate partial.
      Spun asta pentru ca am intalnit si romani extraordinari.
      Noi trebuie sa scapam de ideea asta tampita ca noi suntem cei mai cei,ne pricepem la tot dar de fapt la nimic, noi suntem buricul pamantului.
      Am muncit aproape 20 de ani fara sa intalnesc un roman. Cea mai linistita perioada din viata mea.
      Dupa 2010 au inceput sa apara romanii si am zis ca innebunesc.
      De ce?Cum?E prea greu, asta nu se poate, De ce eu?Salariul e prea mic pentru cat trebuie sa muncesc (la pregatirea lor aveau salarii de cel putin 5 ori mai mare decat in tara plus alte facilitati,cazare si hrana gratuite, bonusuri 5-10% din salariu lunar…..)
      Cam asta este.Pana nu suntem sinceri cu noi insine o sa fie greu sa schimbam ceva in tara asta.

  9. Acum vreo 8 ani am mers cu prietenul la UPU Constanta….dupa ore bune a fost trimis acasa cu un diagnostic de gastrita si o reteta pentru Nexium…alte cateva ore mai tarziu (dupa schimbul de tura) am revenit….a fost diagnosticat cu peritonita si operat de urgenta…ce s-ar fi intamplat daca nu as fi revenit la spital in noaptea respectiva?
    In 2016 am ajuns iar acolo, de data asta ca pacient….cu dureri groaznice de stomac, voma si toate cele….am mentionat asistentei din receptie ca am gastrita…mare greseala…s-a rastit la mine si mi-a zis sa iau si eu o pastila si sa nu le pierd timpul..
    Pe 15 August 2018 la ora 20:00 am mers cu mama mea (probleme cardio, diabet) care acuza dureri puternice in zona lombara si avea un ulcer plantar …desi i-au facut analizele de internare care aratau niste probleme serioase, a primit consult de chirurgie plastica…un baietas care a venit suparat la 3 dimineata ca a fost deranjat pentru “o zgaiba” ( in pararea stimabilului trebuia ca rana sa fie necrozata pentru a-i trezi interesul)…mi-a spus foarte sictirit ca “nu e caz de chirurgie plastica si ca rana s-a deschis din cauza glicemiei ridicate” (desi era chiar hipoglicemica) si a intors spatele….adevarat, nu era caz de chirurgie, dar nu pacientul cere consultul, ci oamenii de la triaj…..am auzit niste comentarii ale asistentelor, dar nu am inteles ca discutau de mama decat dupa ce mi-au dat fisa de “externare”….deoarece mama luase antiinflamatoare de care nimeni nu a intrebat, era in sindrom toxic…rinichii si ficatul ii cedau, iar pe langa asta era predispusa la hemoragie, deoarece antiinflamatoarele interactionasera cu anticoagulantul zilnic ….long story short…it was a mess….cand am vazut analizele (de care ei nu au mentionat nimic, ca doar ne prezentaseram pentru rana cronica …ce conteaza ca s-a descoperit si altceva?!) am urcat frumos in masina, am mers la Bucuresti, femeia a fost internata , stabilizata, educata in privinta combinatiilor anticoagulant + antiinflamatoare ( a big no no!!!)
    Povesti sunt multe…sper ca se va schimba ceva in spitalul din Constanta….
    De-a lungul anilor, am interactionat foarte mult cu medici si asistente…in ultimii doi ani, doar in Bucuresti ❤️ …..nu spun ca aici umbla cainii cu covrigi in coada…..dar nu se compara cu dezastrul din Constanta!

  10. Cum zicea cu cinism un medic din același spital: „Doar nu vrei să scape toți!?”

  11. E strigător la cer ce se întâmplă în spitalele de stat din România! La fel e și în spitalul Județean de Urgenta Alba Iulia, dacă mergi la urgenta cu vreo problema ești lăsat sa aștepți foarte mult, în cazul fericit 3-4 ore, apoi ești consultat de un medic incompetent care de multe ori își da cu părerea, și greșește diagnosticul. Medic cardiolog de garda nu exista, medic orl-ist nu este, medic pneumolog nici atât. În concluzie: medici incompetenți, asistente medicale prost instruite, infirmiere care fac treaba în locul asistentelor, si de obicei cadre medicale insuficiente. Cam așa e peste tot, mai ales în orașele mici. Sa nu mai zicem de nepăsarea și batjocura care exista fata de pacient.. Stau și ma întreb câteodată… Unde sunt drepturile noastre ale pacienților? ? Căci da, mai avem și drepturi, doar că mulți nu le cunosc. Avem dreptul la sănătate și demnitate…

  12. Medici spagari si criminali pentru ca stiu ca nu patesc nimic. Pana nu se va declansa o campanie prin care cel putin cateva sute de astfel de medici vor fi bagati la puscarie, nu se va rezolva nimic. Marirea salariilor, asa cum am banuit, nu a avut nici un efect pozitiv, decat pentru buzunarele lor.

  13. Deschideti articolul din Info Sud Est. Ce m-a lasat fara aer e primul comentariu, scris de un NEMERNIC care-si zice Alin. E tara plina de postaci, greu de zis daca se încadreaza la „platiti” sau la „idioti utili”.
    Cât despre viteza de reactie a Colegiului Medicilor, e o ilustrare cât se poate de limpede a zicalei „Corb la corb nu-si scoate ochii”. Domnul ministru are vreo parere?
    Si daca tot a fost la Constanta, poate înteleg unii de ce ma duc cu nepotii la mare în Bulgaria…