Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, luni, un proiect de lege care prevede că, prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă sau a stării de alertă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele de la Evaluarea naţională şi Bacalaureat cu echivalarea mediilor, relatează Agerpres.
Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect inițiat de deputatul PMP Petru Movila. Senatul este camera decizională.
Măsuri prevăzute în proiect în privința Evaluării Naționale sunt replicate și în cazul Bacalaureatului.
Mai timpiti ca astia nu am văzut nicaieri. Pur si simplu nu este de competența lor această chestiune. Cu cit ii lasam mai mult la butoane cu atit riscam sa ia si tara asta cu ei cind vor dispare
Oare acest proiect de lege nu a fost inițiativa găștii de bandiți a lui Petrov? Petroave, Petroave, fi-ți-ar ficatul ăla îmbibat de tărie!!!
Mai putin conteaza cine este initiatorul legii, important este daca e votata sau APROBATA TACIT ca doar de aceea ii platim pe acesti nenorociti.
Poate ia bacul si pnl-istul ala de iasi care la picat anul asta la 42 de ani!