Home » Articole » În preajma alegerilor europarlamentare, episcopi din patru ţări îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ascensiunea populismului în Europa

În preajma alegerilor europarlamentare, episcopi din patru ţări îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ascensiunea populismului în Europa

În preajma alegerilor europarlamentare, episcopi din patru ţări îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ascensiunea populismului în Europa
Foto: Sediul Parlamentului European de la Strasbourg / Sursa: Facebook
Ascultă articolul

Episcopi germani, belgieni, francezi şi luxemburghezi s-au declarat îngrijoraţi în legătură cu ascensiunea populismului în Europa şi au exprimat temeri cu privire la posibila dispariţie a Uniunii Europene, cu puțin timp înainte de alegerile pentru Parlamentul European, notează France Presse, preluată de Agerpres.

Într-o scrisoare pastorală intitulată „Un suflu nou pentru Europa”, oamenii Bisericii din cele patru ţări au îndemnat la o „reînnoire a construcţiei europene (…) care să pună solidaritatea şi omul în centrul acestui proiect”, a anunţat dioceza de la Metz, estul Franţei, într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

„Oare Uniunea Europeană nu se confruntă cu riscul de a dispărea dacă nu îşi va regăsi raţiunea de a fi?”, se întreabă episcopii semnatari, pentru care „pacea şi solidaritatea în diversitate” constituie cheia.

„Ceea ce paralizează astăzi traiul comun european este temerea că naţiunile ar pierde controlul asupra propriului destin. O temere ce provoacă retragere în sine şi tensiuni cu alţii”, notează clericii în scrisoarea consultată de AFP.

Referindu-se şi la „criza economică”, episcopii semnatari remarcă faptul că „pauperizarea unor regiuni şi şomajul ce a lovit populaţiile au săpat prăpăstii între noi”.

„Aceste incertitudini generează populismul, care este de asemenea consecinţa crizei economice şi care critică proiectul european”, au subliniat ei.

Îndemnând la readucerea umanităţii în Europa, episcopii au respins de asemenea ideea unui „club al bogaţilor”, pledând mai degrabă pentru „o comunitate care pune fiinţa umană (…) în centrul intereselor comune”.

Ei au îndemnat de asemenea „să se creadă puternic în viitorul Europei”, care „a fost un teren de luptă pentru triumful binelui şi care va triumfa dacă ne vom simţi interesaţi de instituţiile pe care vrem să i le dăm şi de angajamentele pe care noi suntem dispuşi să le luăm”.
Arhiepiscopul de Luxemburg şi episcopii de Treves (Germania), Metz, Liege (Belgia), Verdun (Franţa), Nancy-Toul (Franţa), Troyes (Franţa) şi Namur (Belgia) au semnat această scrisoare pastorală.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole