
„Îmi țin copiii departe de rețelele sociale, sunt dăunătoare”, transmite Andy Murray
Sir Andy Murray trage un semnal de alarmă privind pericolul la care sunt expuși copiii prin folosirea rețelelor sociale. Retras din tenisul de performanță în 2024, scoțianul mărturisește că face tot posibilul pentru a-și ține copiii cât mai departe de platformele online.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Andy are patru copii și a precizat pentru BBC că împreună cu soția sa se luptă ca să-i țină pe aceștia departe de toxicitatea rețelelor sociale „până când vor fi suficient de mari.”
„Este dăunător (n.r. statul pe rețelele sociale). Încercăm să ne protejăm copiii cât mai mult.
Cred că este pozitiv de fiecare dată când cineva poate vorbi despre asta. Este minunat că (n.r. Katie Boulter – jucătoare de tenis) a vorbit”, a declarat Murray pentru BBC Sport.
„Sportivii din toate sporturile au discutat despre acest subiect de ani de zile, dar realitatea este că nu s-a schimbat nimic concret. Sper ca asta să se schimbe cât mai curând.
Dacă sunt cinstit, nu știu (n.r. ce soluții ar putea exista). Eu și soția mea încercăm doar să ne ținem copiii departe de social media cât mai mult timp. Credem că este dăunător”, a transmit Andy Murray, conform sursei citate.
Recent, jucătoarea britanică de tenis Katie Boulter a vorbit deschis despre mesajele abuzive primite pe rețelele de socializare, unele dintre ele având chiar și amenințări cu moartea.
Cazul lui Katie nu este, din păcate, unul singular.
Potrivit datelor publicate de Signify, Federația Internațională de Tenis (ITF) și WTA, în 2024 au fost înregistrate aproximativ 8.000 de mesaje publice abuzive sau amenințătoare trimise către 458 de jucătoare de tenis prin intermediul rețelelor sociale.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.