Home » Analize » Imaginile din satelit arată unităţi militare ruse tot mai aproape de Kiev

Imaginile din satelit arată unităţi militare ruse tot mai aproape de Kiev

Imaginile din satelit arată unităţi militare ruse tot mai aproape de Kiev
Sursa Foto: Maxar Tehnologies
Ascultă articolul

Imaginile din satelit obţinute vineri au arătat că unităţile militare ruse continuă să se desfăşoare mai aproape de capitala Kiev şi să tragă focuri de artilerie spre zone rezidenţiale, transmite sâmbătă Reuters, citată de Agerpres.

Compania privată americană Maxar Technologies a spus că mai multe case şi clădiri erau în flăcări şi că sunt vizibile pagube pe scară largă şi cratere în localitatea Moschun, situată la nord-vest de Kiev.

- articolul continuă mai jos -

Reuters nu a putut verifica în mod independent imaginile.

Maxar a informat că o imagine arăta elemente ale unui batalion de artilerie rusesc trăgând activ în direcţia sud-est, dar nu a putut confirma ţintele batalionului. A precizat însă că pagubele observate în Moschun erau la aproximativ 7 km sud-est de locul unde era amplasată artileria.

Într-o altă imagine se puteau vedea şiruri lungi de maşini ce transportau persoane care au fugit din Kiev, iar o altă imagine arăta incendiile încă active pe aeroportul Antonov.

Forţele ruse au bombardat vineri oraşe din toată ţara şi păreau să se regrupeze pentru un posibil atac asupra Kievului. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a ajuns la un punct de cotitură strategic în conflict.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole