Home » Orașul meu » Constanța » Ilie Bolojan, prima reacție după incidentul cu drona din Portul Constanța: „Ne-am confruntat cu o situație periculoasă pentru siguranța cetățenilor români”

Ilie Bolojan, prima reacție după incidentul cu drona din Portul Constanța: „Ne-am confruntat cu o situație periculoasă pentru siguranța cetățenilor români”

Ilie Bolojan, prima reacție după incidentul cu drona din Portul Constanța: „Ne-am confruntat cu o situație periculoasă pentru siguranța cetățenilor români”
Foto: Ilie Bolojan în studioul G4Media
Ascultă articolul

Ilie Bolojan a reacționat vineri seară după incidentul cu drona din Portul Constanța. Acesta a precizat că întregul eveniment a fost gestionat rapid de autorități, fără victime, transmite MEDIAFAX.

Ilie Bolojan a transmis vineri un prim mesaj după incidentul de securitate produs în Portul Constanța, unde o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere.

- articolul continuă mai jos -

Acesta a declarat că dispozitivul a fost pierdut de sub control în timpul unor operațiuni desfășurate în Marea Neagră și că autoritățile române au fost informate în timp real despre riscul unei explozii.

„Astăzi ne-am confruntat cu o situație periculoasă pentru siguranța cetățenilor români din zona Portului Constanța. Aceasta a fost generată de pierderea controlului asupra unor drone maritime ucrainene aflate în operare în Marea Neagră. Una dintre ele a ajuns în port. După identificarea acesteia, am fost anunțați de autoritățile ucrainene că va exploda”, a transmis Ilie Bolojan.

„Instituțiile statului român au reacționat rapid și coordonat pentru evacuarea zonei, protejarea populației și limitarea riscurilor. Din fericire, nu au existat victime”, a adăugat acesta.

Bolojan a mai precizat că au fost făcute verificări pe tot litoralul, iar în unele zone cetățenii au fost îndepărtați din perimetru până la eliminarea oricărui pericol.

„Preventiv, până când am avut confirmarea că dronele navale nu mai reprezintă un pericol, s-au făcut verificări de-a lungul litoralului și au fost luate măsuri pentru îndepărtarea cetățenilor din câteva zone ale litoralului”, a explicat fostul premier interimar.

El a mai spus că a fost în contact permanent cu instituțiile implicate în gestionarea situației.

„Am fost în dialog permanent cu instituțiile noastre responsabile, iar accentul a fost pus încă de la început pe protejarea populației și a infrastructurii din port și din zonă”, a transmis Bolojan.

„Au fost implicate cadre din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, SRI, Poliția de Frontieră, ISU și structurile locale care au acționat în teren. Le mulțumesc”, a declarat el.

Incidentul are legătură cu problemele de securitate din regiune, generate de războiul din Ucraina, a precizat Bolojan, avertizând că există anumite riscuri pentru zona Mării Negre și infrastructura critică a României.

„Războiul din estul României, generat de invadarea Ucrainei de către Rusia, provoacă riscuri de securitate pentru întregul bazin al Mării Negre, inclusiv pentru infrastructura critică din zona litoralului. Am văzut resturile dronelor rusești din zona Deltei și ce s-a întâmplat la Galați săptămâna trecută”, a spus Bolojan.

„De aceea, întărirea capacității noastre de apărare prin dotări adaptate noilor tehnici, modernizarea instituțiilor de securitate și cooperarea strânsă cu partenerii noștri sunt obligații. Dotările contractate în primăvara acestui an pentru armată (radare, sisteme de drone, mașini de luptă, sisteme antiaeriene etc), prin programul SAFE, vor contribui la întărirea apărării României și a Flancului Estic. Indiferent de disputele legate de programul SAFE, consider că am făcut un lucru corect pentru țara noastră”, a afirmat Ilie Bolojan.

Acesta a mai precizat în cele din urmă că „siguranța cetățenilor români rămâne prioritară. Vom continua monitorizarea situației și vom lua toate măsurile necesare pentru ca cetățenii noștri să fie protejați”.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole