Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Măsura carantinei zonale pentru comuna Mogoşoaia din județul Ilfov a fost prelungită cu 7 zile. Ordinul în acest sens a fost semnat deja de şeful DSU, Raed Arafat, relarează news.ro
În Mogoşoaia rata de infectare este de 5,87 la mie. În continuare, judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă cumulată din întreaga ţară, mai multe localităţi fiind în carantină.
Sursa citată a precizat că şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis OSDSU nr. 6993 din 14.04.2021 privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, începând cu data de 14.04.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile, până la data de 21.04.2021 ora 22:00.
Judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă cumulată din ţară, respectiv 6,78, astfel că localităţile Clinceni, Dobroeşti, Bragadiru, Chiajna, Cornetu, Otopeni, Berceni, Popeşti Leordeni, Tunari, Domneşti, Jilava, Pantelimon, Voluntari, Chitila, Ciorogârla, Jilava, Măgurele, Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov, Glina, Ştefăneştii de Jos, Dragomireşti-Vale, Cernica, 1 Decembrie, Copăceni şi Gruiu sunt în carantină, relatează news.ro.
Sursa Foto: G4Media
Bateti-va joc in continuare de oamenii aia!
Citez din articol: „Judeţul Ilfov are cea mai mare incidenţă cumulată din ţară, respectiv 6,78 …” Sa mai zic o data? Judetul Ilfov – ca si alte zone cu incidenta mare (acum mai mica, sintem pe panta descrescatoare a marelui val 3, cocoasa zd) – a fost carantinat in toamna. De aia a avut 2/1000 in plus fata de Bucuresti, 1/1000 acum.
Chiar nu intelegeti ca doar lungiti boala, nu protejati pe nimeni, dimpotriva, cu logica voastra de turma infricosata?
Pai ce sa faca si militia de la pod… Loganul fumuriu… Dusterele…pericol!!!