Home » Anchete » Iași: Omul de afaceri Cristin Zămosteanu a fost arestat preventiv, fiind acuzat de infracțiuni economice care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro

Iași: Omul de afaceri Cristin Zămosteanu a fost arestat preventiv, fiind acuzat de infracțiuni economice care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro

Iași: Omul de afaceri Cristin Zămosteanu a fost arestat preventiv, fiind acuzat de infracțiuni economice care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro
Sursa Foto : topiasi.ro
Ascultă articolul

Un om de afaceri din Iași, Cristin Zămosteanu, foarte cunoscut în domeniul dezvoltatorilor imobiliari, a fost arestat miercuri, fiind acuzat de infracțiuni economice care au prejudiciat statul cu 12 milioane de euro.

În acelasi dosar, DIICOT a mai emis ordonanțe de reținere pe numele Aurei Pârvu și al lui Ovidiu Crețu – angajații lui Zămosteanu – scrie presa locală.

- articolul continuă mai jos -

Cei trei sunt acuzaţi între altele de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Zămosteanu, Pârvu şi Creţu fuseseră reţinuţi marți, de către procurori, în urma perchezițiilor efectuate de anchetatori.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că prejudiciul adus statului în urma operaţiunilor derulate de cele trei persoane s-ar ridica la 12 milioane de euro, relatează news.ro

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Iaşi au făcut marţi 40 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că, o persoană ar avea calitatea de unic asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale şi ar controla alte societăţi ca administrator de fapt. De asemenea, aceasta ar avea şi calitatea de persoană fizică autorizată. Persoana în cauză ar fi iniţiat o grupare infracţională organizată, ce ar avea drept scop obţinerea de bani prin sustragerea de la plata şi neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, anunţă Poliţia.

 

Sursa Foto: topiasi.ro/Cristin Zămosteanu

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.