G4Media.ro

Halterele și-ar putea pierde statutul de sport olimpic în urma anchetei privind…

Sursa foto: Facebook/ International Weightlifting Federation

Halterele și-ar putea pierde statutul de sport olimpic în urma anchetei privind corupția din cadrul federației internaționale

Halterele şi-ar putea pierde statutul de sport olimpic, „în funcţie de evoluţiile viitoare” ale anchetei în ceea ce priveşte corupţia din cadrul Federaţiei internaţionale (IWF), a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citat de Reuters, transmite Agerpres.

Un raport independent publicat săptămâna trecută a evidenţiat zeci de ani de corupţie şi fraudă sub conducerea fostului preşedinte al IWF, ungurul Tamas Ajan, care este acuzat că ar fi acoperit cazuri pozitive de dopaj şi ar fi retras milioane de euro în numerar din costurile Federaţiei internaţionale de haltere.

„Suntem profund îngrijoraţi şi şocaţi de acest raport şi de amploarea activităţilor descrise în domeniul antidoping şi guvernare”, a declarat preşedintele CIO, Thomas Bach, în cursul unei conferinţe de presă online.

„Am precizat foarte clar că, pe baza rezultatelor şi concluziilor Comisiei de Supraveghere a IWF ne vom rezerva dreptul de a lua măsuri de anvergură, inclusiv – dar fără a se limita la asta – de a examina problema halterelor în programul Jocurilor Olimpice”, a adăugat conducătorul mişcării olimpice.

Ancheta, realizată de avocatul canadian Richard McLaren, autorpul raortului care a expus, în 2016, un sistem de dopaj instituţionalizat în Rusia, vine în urma acuzaţiilor de corupţie şi dopaj lansate într-un documentar al postului german de televiziune ARD, difuzat la începutul lunii ianuarie.

În urma acelor dezvăluiri, Tamas Ajan (81 ani), care a condus timp de două decenii Federaţia internaţională de haltere, s-a retras provizoriu, iar apoi şi-a prezentat demisia, la jumătatea lunii aprilie.

Thomas Bach a adăugat, totodată, că CIO nu va acorda nicio acreditare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor, niciunul oficial IWF implicat în ancheta în curs.

Sursa foto: Facebook/ International Weightlifting

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...