Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul României salută adoptarea de către Guvernul Ucrainei a rezoluției prin care România a fost inclusă, alături de alte state, pe lista țărilor în raport cu care este acceptată dubla cetățenie.
Prin Hotărârea Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 589 din 8 mai 2026, autoritățile ucrainene au extins lista statelor ai căror cetățeni pot dobândi cetățenia ucraineană în procedură simplificată, incluzând un număr de 29 de state, printre care și România.
„Această decizie reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina și reflectă evoluția pozitivă a dialogului dintre cele două state, precum și angajamentul comun pentru susținerea valorilor europene și consolidarea legăturilor dintre cetățenii celor două țări” se precizează în comunicatul Guvernului.