Home » Articole » Guvernul prim-ministrului croat Plenkovic supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură privind un caz de corupţie

Guvernul prim-ministrului croat Plenkovic supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură privind un caz de corupţie

Guvernul prim-ministrului croat Plenkovic supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură privind un caz de corupţie
Sursa foto: President.gov.ua
Ascultă articolul

Guvernul croat, condus de prim-ministrul Andrej Plenkovic, a supravieţuit vineri unei moţiuni de cenzură iniţiate de opoziţia social-democrată, în urma unui caz răsunător de corupţie în care ar fi implicat un fost ministru, transmite Reuters.

Moţiunea, a doua în acest an, a primit 64 de voturi pentru şi 76 împotrivă, dintr-un total de 140 de deputaţi prezenţi, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Iniţiată de Partidul Social-Democrat, ea cita implicarea unor miniştri şi oficiali ai Uniunii Democrate Croate, partidul de guvernământ, într-o serie de cazuri de corupţie în ultimii ani.

Cel mai recent caz se referă la arestarea şi demiterea ministrului sănătăţii, Vili Beros, luna trecută, într-un dosar în care procurorii europeni îl acuză de primire de mită.

În cursul dezbaterii parlamentare cu privire la moţiune, Plenkovici a declarat că guvernul a sprijinit activitatea agenţiilor anticorupţie şi a parchetului general în cazul lui Beros, care neagă că ar fi comis vreo ilegalitate.

Prima moţiune de cenzură depusă de opoziţie împotriva guvernului Plenkovici a fost respinsă în luna mai, cu voturile a 79 de deputaţi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole