Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Acordul de coaliție al noului guvern minoritar olandez ar retrage fondurile UE și drepturile de vot în Consiliul European de la țările considerate eurosceptice și recalcitrante. Documentul menționează în mod concret Ungaria și Slovacia, relatează The Brussels Signal, citaă de Nepszava și Rador Radio România.
În capitolul privind relațiile internaționale, mai exact, privind Europa și relațiile globale, coaliția olandeză se pronunță clar în favoarea Uniunii Europene, subliniind că pacea și securitatea pot fi asigurate doar împreună cu aliații europeni, iar UE este garanția păcii și prosperității. În același timp, precizează că țările considerate eurosceptice și recalcitrante se pot aștepta la acțiuni ostile din partea guvernului olandez.
„Vom adopta o poziţie fermă împotriva țărilor care subminează în mod activ Europa, cum ar fi, de exemplu, Ungaria și Slovacia, prin urmare, propunem simplificarea procedurii activate în conformitate cu Articolul 7 din Tratatul UE pentru a facilita privarea statelor în cauză de dreptul lor de vot în UE”, se arată în acordul de coaliție.
În ce privește chestiunile de politică externă și de securitate ale Uniunii Europene, olandezii propun eliminarea procesului decizional care necesită unanimitate.
Printre critici, jurnalistul și fostul europarlamentar Derk Jan Eppink, politician al partidului Mișcarea Fermierilor și Cetățenilor, a numit această parte a acordului guvernului de coaliție olandez drept absurdă și a spus că atitudinea coaliției Jetten, numită după liderul liberal al coaliției, Rob Jetten, este „arogantă și absolut contraproductivă”, și este necesară o decizie unanimă pentru a modifica Tratatul de la Lisabona și a elimina dreptul de veto.
În Olanda, la alegerile din 29 octombrie 2025, partidul social-liberal D66 a ieșit învingător la egalitate cu Partidul pentru Libertate (PVV), condus de Geert Wilders, cu câte 26 de mandate fiecare. La sfârșitul lunii ianuarie s-a format o coaliție sub conducerea celui mai tânăr premier olandez din istorie, Rob Jetten, în vârstă de 38 de ani. Pe lângă D66, această coaliție este formată din Blocul Creștin-Democrat (CDA) și Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD), ceea ce înseamnă un total de 66 de mandate, însă este cu zece mai puțin decât majoritatea necesară în Camera Inferioară a Parlamentului de la Haga, formată din 150 de membri. Este rar în istoria Olandei să se formeze un guvern minoritar.
Portalul Brussels Signal, apropiat de NER (Sistemul Național de Cooperare, prezentat iniţial de Guvernul Orbán, în 2010, ca o „nouă ordine națională”, menit să unească națiunea maghiară – n.red.) a fost fondat în 2023 de Patrick Egan, care anterior a consiliat FIDESZ și a furnizat servicii de comunicații internaționale guvernului Orbán. El și-a lansat compania Remedia Europe, care se află în spatele portalului, cu 275.000 de euro, dar nu a dezvăluit niciodată de unde provin banii, a scris Politico în articolul său de la acea vreme.
Sursa: Nepszava/ Rador Radio România/ Traducere: Rozália Gănciulescu