Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două spaţii destinate îngrijirii persoanelor vulnerabile din cele patru verificate de o comisie mixată au fost închise, iar persoanele găzduite acolo au fost mutate, a informat, vineri seara, prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, conform Agerpres.
Conform sursei citate, în cadrul acestor acţiuni au fost verificate patru locaţii, dintre care trei erau organizate sub forma unor centre rezidenţiale, iar una reprezenta un apartament utilizat ca locuinţă privată.
„În vederea remedierii deficienţelor constatate, au fost dispuse măsuri imediate pentru eliminarea oricăror riscuri identificate la adresa persoanelor vulnerabile. Ca urmare a neregulilor constatate, două locaţii au fost închise, iar beneficiarii acestora au fost relocaţi în condiţii menite să le asigure protecţia şi continuitatea serviciilor necesare. Totodată, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare”, a spus Rudolf Stauder.
Rezultatele activităţilor de verificare şi control au fost consemnate în procese-verbale de constatare individuale, întocmite de fiecare membru al comisiei mixte, potrivit competenţelor specifice.
Conform aceleiaşi surse, verificările efectuate în centrele rezidenţiale au evidenţiat faptul că respectarea siguranţei, a demnităţii şi a calităţii vieţii beneficiarilor reprezintă principii fundamentale, care nu pot face obiectul niciunui compromis.
Prefectul judeţului Maramureş a mai precizat că verificarea celor patru centre rezidenţiale a fost demarată în urma unor sesizări.
„Instituţiile abilitate vor continua acţiunile de monitorizare, verificare şi control, astfel încât standardele de calitate în domeniul asistenţei sociale să fie respectate, iar persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate să primească îngrijirea şi respectul pe care le merită” a mai adăugat Rudolf Stauder.