Home » Anchete » Guvernul afgan și talibanii, întâlnire pentru accelerarea negocierilor de pace

Guvernul afgan și talibanii, întâlnire pentru accelerarea negocierilor de pace

Ascultă articolul

Delegaţiile guvernului afgan şi talibanii au emis duminică o declaraţie comună, afirmând că se vor reîntâlni şi că au dat instrucţiuni pentru a accelera negocierile de pace, a anunţat postul de televiziune Al Jazeera din Qatar, relatează Reuters.

Cele două delegaţii de negociatori, care au fost la Doha de sâmbătă, au declarat ”că cele două părţi s-au angajat să continue negocierile la un nivel înalt până la găsirea unei soluţii”.

- articolul continuă mai jos -

”Vom lucra pentru a oferi asistenţă umanitară în întregul Afganistan”, se arată în declaraţie.

Militanţii talibani au făcut progrese semnificative în plan teritorial în ultimul timp şi controlează în prezent peste jumătate din districtele Afganistanului, informează duminică dpa.

Mai exact, talibanii deţin puţin peste 50% dintre cele circa 400 de districte din cele 34 de provincii afgane, în timp ce guvernul afgan nu mai controlează complet decât circa 110 districte, conform unui studiu realizat la jumătatea lunii iulie de corespondenţi ai dpa.

Sursa Foto: Outlookafganistan.net

Știri video

Comentarii
  • Maresal Ciuca pe Orz Verde Activ

    ce sa negocieze talibanii? de douazeci de ani, armata romana eliberatoare ii domina, conducand fetitele la scoala, gradinita sau liceu

    lasa-ne, ba talibane, sa ne antrenam pentru champions league

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole