Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre privind reorganizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului (SGG), relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, la nivelul ordonatorului principal de credite, incluzând şi entităţile fără personalitate juridică din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului, pentru care SGG are calitatea de angajator, au fost reduse 99 de posturi, dintre care 25 reprezintă funcţii de conducere.
Ca urmare, numărul maxim de posturi va fi 670, dintre care 53 de conducere (respectiv 7,91%).
Acesta este primul act normativ în procesul de reorganizare a ministerelor.
O companie cu 670 de salariati ar trebui sa aiba o cifra de afaceri de 67 milioane EUR. Oare cat produce SGG?