Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul a adoptat marți seara Ordonanța trenuleț, documentul care reglementează principalele măsuri fiscale care se aplică începând cu 1 ianuarie 2026, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ministrul a precizat că impozitului minim pe cifra de afaceri scade de la 1 ianuarie la 0,5% urmând să fie eliminat din 2027.
„Ordonanţa de măsuri fiscal-bugetare pe care Guvernul a adoptat-o astăzi a avut câteva capitole pe care aş vrea să le trec în revistă. În primul rând, e vorba de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, de măsuri de relansare economică, stimulare a investiţiilor private şi simplificări pentru contribuabili, măsuri privind sprijinirea persoanelor vulnerabile, măsuri de sprijin pentru autorităţile locale, măsuri care privesc combaterea evaziunii fiscale şi modificări ale reglementărilor în domeniul produselor accizabile şi alte categorii de măsuri necesare de care avem nevoie până la aprobarea bugetului pentru anul 2026”, a precizat Nazare.
Începând cu anul viitor, se va aplica o cotă unică de 1% pentru microîntreprinderi.
„Cea mai importantă măsură pe care această ordonanţă o conţine este cea de reducere a impozitului pe cifra de afaceri de la 1% cât era în prezent, la 0,5% pentru anul 2026, urmată de eliminarea acestui impozit din 2027 şi înlocuirea lui cu impozitul pe afiliaţi, impozitul pe cheltuieli sensibile ale companiilor, astfel încât acest impozit să nu mai frâneze dezvoltarea, să nu mai frâneze investiţiile de care o să avem foarte mare nevoie pentru relansarea economică în 2026 şi să le stimuleze. Ne vom axa în special pe monitorizarea cheltuielilor sensibile, acolo unde avem informaţii certe concrete, pentru că le monitorizăm că se externalizează profitul, iar acest lucru se va face prin taxarea afiliaţilor. De asemenea, instituim o cotă unică de 1% pentru microîntreprinderi. Nu vor mai plăti 3% vor plăti 1% toate, între toate microîntreprinderile sub 100.000 euro. Este o măsură care ajută foarte mult antreprenorii mici, care au nevoie de lichidităţi sau care au nevoie de resurse pentru dezvoltare în 2026. Este, de asemenea, o măsură de simplificare foarte importantă, pentru că în 2026 ar fi operat două cote pentru microîntreprinderi. Era şi foarte greu de operat până la 60.000 euro şi între 60.000 euro şi 100.000 euro”, a explicat Nazare, citat de Agerpres.
Celebra taxă pe stâlp dispare începând cu anul 2027, potrivit ministrului, care a precizat că prin ordonanța trenuleț se reduc subvențiile pentru partidele politice.
Întrebat despre deficitul pe care România îl va înregistra în acest an, Alexandru Nazare a precizat că datele oficiale nu au fost încă publicate, dar deficitul a fost în noiembrie de 6,4% față de 7,15% în urmă cu un an, respectiv 121 mld lei față de 125 mld anul trecut, ceea ce înseamnă un deficit nominal mai mic cu aproximativ 4 miliarde de lei.
Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a importatorilor și a comercianților angro de alcool, tutun și produse energetice va fi făcută de o singură Comisie de autorizare, constituită la nivelul ANAF.
De asemenea, se introduc garanții de până la 120% din accize pentru operatorii (importatori și distribuitori de produse energetice) considerați cu risc fiscal ridicat, care acoperă efectiv riscul de neplată a TVA și a accizelor, după cum a relatat în urmă cu o zi economedia.ro.