Home » Anchete » Gruparea extremistă Statul Islamic revendică atacul armat de la Universitatea din Kabul, soldat cu cel puțin 22 de morți

Gruparea extremistă Statul Islamic revendică atacul armat de la Universitatea din Kabul, soldat cu cel puțin 22 de morți

Ascultă articolul

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru atacul de luni de la Universitatea din Kabul, soldat cu 22 de morţi, în majoritate studenţi, şi 22 de răniţi, relatează dpa.

Gruparea teroristă susţine că doi dintre combatanţii săi au pătruns în campusul universităţii, unde se desfăşura o ceremonie de absolvire pentru judecători şi anchetatori, potrivit agenţiei de ştiri Amaq legate de SI. Ambii combatanţi ai săi au fost ucişi, potrivit grupării.

- articolul continuă mai jos -

Guvernul afgan a informat pe de altă parte că au existat trei atacatori.

„Trei atacatori sunt implicaţi. Unul dintre ei a detonat încărcătura pe care o purta asupra lui la începutul atacului, iar doi au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Ferdaws Faramerz, a declarat pentru AFP că majoritatea celor ucişi erau studenţi.

În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al Ministerului Învăţământului Superior a afirmat anterior că atacul a fost lansat când responsabili ai guvernului au ajuns în campus pentru a inaugura un târg de carte iranian.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole