Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a dat o ”primă confirmare pozitivă” unei propuneri de armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberării unor ostatici ţinuţi în această enclavă palestiniană, anunţă joi un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, Majed al-Ansari, relatează AFP conform News.ro
”Reuniunea de la Paris a permis o consolidare a propunerilor (…). Această propunere a fost aprobată de către partea israeliană şi avem acum o pimă confirmare pozitivă din partea Hamas”, anunţă Majed al-Ansari.
O reuniune a avut loc în weekend la Paris între reprezentanţi americani, israelieni, egipteni şi din Qatar.