Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Polițiștii constănțeni au efectuat 13 percheziții domiciliară, dintre care 10 în județul Constanța, 2 în județul Ialomița și 1 în județul Brăila, într-un caz de furt calificat, informează IPJ Constanța.
Miercuri, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, anunță polițiștii constănțeni.
În anul 2021, mai multe persoane, angajați ai unei societăți comerciale din portul Constanța, transportatori și administratori de societăți comerciale din domeniul comerțului cu cereale, ar fi sustras aproximativ 500 de tone de uree din magazinele respectivei societăți comerciale. Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.300.000 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, serviciilor de combatere a criminalității organizate Ialomița și Brăila, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, anunță IPJ Constanța.
Sursa foto: IPJ Constanța
În portul ăsta nu e niciun fel de pază?! Cum 500 de tone, ej nebun?!
500 tone declara militienii ca sa justifice de ce exista militieni. Pentru a dovedi trebuie sa ai undeva furat si depozitat 500 tone. Dac nu ramane sa vedem o alta gogoasa a militienilor. Firma pagubita de 500 de tone cum si-a dat seama? I-au spus militienii ?
Și asta fără complicitatea a niciunui angajat al portului sau al statului după cum e prezentat rechizitoriul!
Daca au reușit să scoată 500 (cinci sute) !!! de tone din port, fara sa fie prinși, de la prima sută de kilograme, sunt sigur că, peste puțină vreme, vom afla că alți „invizibili” au reușit sa scoata primele sute de tone de .. fier vechi din … fregata Regina Maria.