Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, într-un interviu la Gândul, că „cineva rupt total de jocul politic” nu poate fi șef la SIE sau SRI, pentru că ar intra în „scenariul Săftoiu”.
„PSD nu are în acest moment o majoritate singur în Parlament. Procedura e una cât se poate de clară: președintele propune, Parlamentul votează. Pot să vreau să fie unul dintre cei doi colegi (Mihai Tudose, Claudiu Manda – n.red.), dar trebuie să-i mai și propună președintele”, a declarat Grindeanu despre numirea șefilor serviciilor secrete.
Liderul PSD a spus că, fiind vorba despre un vot în Parlament, „trebuie să fie discuții, nu le-aș numi negocieri, astfel încât o propunere să întrunească majoritatea”.
„Am avut experiențe în trecut fie că vorbi de SIE, de SRI, în care am avut propuneri a unor directori civili care n-aveau nicio legătură cu serviciul respectiv și care în vreo lună – două și am exemplul dlui Săftoriu, care în două luni n-a mai fost.
Pot să fie oameni admirabili și care să nu se înscrie în profilul de acolo. Trebuie să cunoști foarte bine arhitectura statului, trebuie să relaționezi cam cu toate partidele politice. Cineva rupt total de jocul politic ar intra în scenariul Săftoiu”, a mai declarat Grindeanu.
Context: PSD vrea mai nou șefia Serviciului Român de Informații iar negocierile interne din partid au avansat pe acest subiect, au declarat în urmă cu o săptămână surse politice pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, PSD ia în calcul două nume pe care să le propună președintelui Nicușor Dan: fostul premier Mihai Tudose și europarlamentarul Claudiu Manda, fost președinte al Comisiei parlamentare de control SRI în legislatura 2017-2019. Numele lui Claudiu Manda a fost vehiculat și ca posibilă propunere pentru șefia SIE. Detalii aici.
Este exceptional profilul unuia din pesediștii enumerati ca sef de serviciu.
Daca ar fi fost informatori ai securitatii era si mai bine!
Pentru combinații!😡
NU e treaba partidelor numirile de șefi la SIE și SRI.
Grindene, asta este atribuția președintelui României.
Du-te, mă, și bagă-i râma lui Dragnea în ac, că la asta te pricepi cel mai bine.