Home » Articole » Grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, angajații au suspendat programul cu publicul și cer salarii mai mari

Grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, angajații au suspendat programul cu publicul și cer salarii mai mari

Grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, angajații au suspendat programul cu publicul și cer salarii mai mari
Sursa Foto. G4Media.ro
Ascultă articolul

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov au anunţat, luni, că instituţia nu mai preia de la public documentaţii în vederea emiterii avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor, suspendându-şi această activitate până vineri, 24 mai, transmite Agerpres.

Angajaţii instituţiei au intrat, luni, în cea de-a treia de zi de proteste, după ce joi au declanşat o grevă spontană, nemulţumiţi de „discriminarea salarială” la care sunt supuşi.

- articolul continuă mai jos -

Ei au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că dacă drepturile salariale nu le vor fi recunoscute şi discriminarea salarială nu va fi înlăturată, protestele vor continua pe parcursul săptămânii, urmând ca joi să participe la mitingul organizat la Bucureşti, împreună cu reprezentanţii tuturor agenţiilor de mediu din ţară.

Conform unui afiş postat pe uşa de intrare în instituţie, programul cu publicul pentru primirea documentaţiilor va fi reluat abia vineri.

„Suntem profund indignaţi de discriminarea salarială la care suntem supuşi, în comparaţie cu funcţionarii publici ai altor agenţii şi instituţii judeţene, cărora li s-au stabilit salariile prin OUG 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară. Nu solicităm decât alinierea salariilor, aşa cum s-a procedat şi în cazul altor servicii deconcentrate. Nu solicităm privilegii suplimentare faţă de alte instituţii judeţene, ci doar încetarea discriminării şi respectarea drepturilor noastre legitime”, arătau săptămâna trecută, la declanşarea protestului, salariaţii APM Braşov.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole