Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peter Sauber, legendarul fost proprietar al echipei de Formula 1 Sauber, a povestit publicației Blick cum a fost la un pas să-l transfere în 2007 pe Lewis Hamilton.
Sauber a fost cunoscut de-a lungul carierei din F1 că le-a oferit șanse piloților tineri de a se lansa în agitata lume a Marelui Circ. Printre aceștia se numără Heinz-Harald Frentzen, Nick Heidfeld, Kimi Raikkonen și Robert Kubica.
Echipa condusă de Sauber l-a avut în componență și pe Michael Schumacher, pilotul german conducând pentru echipa de mașini sport susținută de Mercedes înainte de debutul său în F1.
Ajuns la 82 de ani, Peter Sauber a povestit că a fost la un singur pas de a-l aduce pe Lewis Hamilton (40 de ani) la echipa sa în 2007. În cele din urmă, Hamilton a debutat în F1 alături de McLaren.
Un an mai târziu, Lewis avea să cucerească cu echipa de la Woking primul dintre cele șapte titluri mondiale din carieră (6 au fost alături de Mercedes).
„Aproape nimeni nu știe că, în urmă cu aproximativ 20 de ani, Lewis Hamilton era pe punctul de a pilota pentru noi”, a declarat octogenarul pentru publicația germană Blick.
„Britanicul aparținea echipei McLaren, care voia să-l trimită la Hinwil pentru antrenamente de Formula 1.
Așadar, delegația McLaren s-a întâlnit cu Lewis și tatăl său, precum și cu avocata noastră internă, Monisha Kaltenborn, și cu mine, la aeroportul Kloten”, povestește Peter Sauber.
„Tranzacția a eșuat deoarece McLaren voia să-l împrumute doar pentru un an, iar noi am insistat să fie pentru doi ani”, își aduce aminte Sauber.
Sauber, pe atunci aflată într-un parteneriat cu BMW, a văzut cum piloții săi din 2007, Heidfeld și Kubica, au terminat pe locurile cinci și șase în clasamentul general, transmite motorsportweek.com.
La Abu Dhabi, pe 7 decembrie 2025, numele Sauber a dispărut din Formula 1 după ce echipa a fost cumpărată de Audi.
McLaren este în prezent singura echipă care nu a anunțat data de lansare pentru monopostul din 2026, transmite BBC.