G4Media.ro

Grecii din Diaspora votează pentru prima oară în alegerile parlamentare

Foto: Parlamentul Greciei

Grecii din Diaspora votează pentru prima oară în alegerile parlamentare

Aproape 23.000 de greci care trăiesc în străinătate merg sâmbătă la urne, într-un pas istoric prin care diaspora participă pentru prima dată la alegerile naționale în locul de reședință, relatează Kathimerini.

După zeci de ani de propuneri și planuri, o dispoziție inclusă în Constituție a fost în cele din urmă transformată în lege în 2019, cu un consens transpartinic.

Cei 22.825 de greci care sunt înscriși în listele electorale speciale din străinătate vor vota în 35 de țări din întreaga lume, unde au fost amenajate 99 de secții de votare în 85 de orașe.

Secțiile de votare sunt amplasate în ambasade și consulate, în sediile Bisericii Ortodoxe Grecești și în clădirile comunităților grecești. Secțiile de votare au fost înființate acolo unde au fost înregistrați cel puțin 40 de alegători.

Peste 4.870 de alegători greci sunt înregistrați în secțiile de votare din Regatul Unit (înființate în Londra, Glasgow, Birmingham, Leeds și Edinburgh); 3.326 în Germania (în Hamburg, Berlin, München, Stuttgart, Dusseldorf, Frankfurt, Dresda, Hanovra, Nürnberg, Aachen, Wuppertal, Köln, Bielefeld, Dortmund și Ludwigshafen); 1.935 din Olanda (Haga, Amsterdam, Rotterdam și Eindhoven); 1.680 din SUA (San Francisco, Atlanta, Boston, Los Angeles, New York, Washington, Chicago și Tampa); și 1.629 din Belgia (Bruxelles, Anvers); 1.462 din Cipru (în Nicosia, Larnaca, Limassol și Paphos).

Duminică, electoratul va alege cei 300 de deputați ai parlamentului unicameral, Vouli, cu partidul Noua Democrație (conservator) al premierului Kyriakos Mitsotakis având un avans de 5 – 6% în sondaje în fața partidului SYRIZA (stânga radicală), condus de Alexis Tsipras, dar este probabil că niciun partid nu va obține singur majoritatea absolută având în vedere sistemul reprezentării proporționale integrale prin care este ales parlamentul.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...