G4Media.ro

Grecia așteaptă o creștere puternică a numărului de turiști români în această…

Foto: Pexels.com

Grecia așteaptă o creștere puternică a numărului de turiști români în această vară. Oferte speciale pentru români, pe fondul pierderii clienților din Rusia și Ucraina

O creștere puternică a numărului de turiști români este așteptată în acest an, potrivit datelor prezentate ministrului grec al turismului, Vassilis Kikilias, de către reprezentanți ai marilor companii de turism cu care a avut contacte la București, unde efectuează o vizită de două zile, scrie publicația elenă Insider, preluată de Rador.

Potrivit lui Kikilias, piața românească este foarte importantă pentru Grecia, atât în ceea ce privește turismul pe cale rutieră, cât și legăturile aeriene, care au crescut semnificativ și leagă nu doar Bucureștiul, ci și multe alte orașe cu Atena, Salonic, insulele grecești sau destinații din Grecia continentală. „Văd o creștere puternică atât a locurilor, cât și a destinațiilor”, a spus el, menționând că această evoluție este în concordanță cu strategia stabilită de minister de a susține și alte destinații, pe lângă cele deja foarte populare, întrucât, pe lângă insulele grecești și Halkidiki, românii aleg și destinații precum Pieria, Thassos, Evia etc.

Ministrul grec al turismului și-a exprimat satisfacția față de investiția pe care companiile aeriene și tour-operatorii o fac în Grecia și a subliniat că imaginea oferită de cei care activează în acest domeniu în România este foarte favorabilă în acest moment pentru Grecia.

„Pentru că războiul face ravagii în inima Europei și asta creează o problemă în ceea ce privește piața rusă și cea ucraineană – în Ucraina are loc o tragedie umană – am decis să facem din nou un roadshow în Balcani și nu numai, ca să putem sprijini aceste regiuni care ar putea fi eventual afectate de un curent, nu semnificativ, dar existent. România este o astfel de țară”, a precizat Kikilias, adăugând: „Este o țară cu relații și legături puternice cu Grecia și cu Ortodoxia. Românii aleg Grecia pentru turismul nostru religios, dar și pentru gastronomia noastră. Le plac munții, alpinismul, hiking-ul, precum și să vină și să închirieze mici ambarcațiuni. Și mai masiv, desigur, vin în insulele noastre mari și în astfel de zone care nu sunt prima prioritate a călătorilor din alte țări”.

O evoluție favorabilă pentru creșterea fluxului turistic din România a fost dată de „deschiderea” post-pandemică a Greciei și ridicarea măsurilor restrictive cu privire la pandemie, ceea ce, după cum a subliniat Kikilias, „este ceva ce au cerut urgent cei din România. Cadrul sanitar, în urma recomandării Comitetului de experți, facilitează și mai mult sosirea acestor călători în țară”.

În cadrul contactelor, Kikilias a avut o întâlnire cu directorul de Vânzări al agenției Christian Tour, Ionuț Bunea, și cu CEO-ul companiei Animawings, Tassos Raftopoulos. Animawings este noua companie aeriană a Christian Tours în colaborare cu Aegean Airlines, care conectează prin zboruri regulate și charter cele mai mari cinci orașe ale României cu Zakynthos, Heraklion și Rhodos.

Totodată, compania Aegean airlines, care operează pe piața românească de mai bine de 15 ani, continuă și în această vară zborurile programate care leagă Atena de București și Cluj.

Despre creșterea spectaculoasă a itinerariilor și destinațiilor din Grecia, a vorbit Alexandru Marginean, Director General al Karpaten Turism și al companiei aeriene Air Connect.

„Efectuăm zboruri din Timișoara și București către Kefalonia, lucru care nu exista înainte de pandemie și vom acoperi și multe orașe mai mici din România pe care le vom conecta cu multe insule grecești. De exemplu, legăm orașul Bacău de Corfu prin zbor direct și, desigur, baza noastră mare este Bucureștiul pe care îl conectăm cu diverse insule grecești prin 22 de zboruri pe săptămână. Este important de spus că am triplat disponibilitatea locurilor la nivel de companie față de 2019”, a precizat Mărginean.

„Am spune într-un fel că românii ‘redescoperă’ Grecia”, a spus Simona Metea, director de vânzări Blue Air, menționând că „din cele 18 rute dintre Grecia și România, prin care legăm alte orașe românești de insule grecești, 11 sunt rute noi pentru piața românească. În plus, compania și-a dublat anul acesta numărul zborurilor săptămânale către destinații turistice din Grecia. Suntem foarte entuziasmați cu privire la sezonul care urmează. Cred că Grecia este prima destinație estivală preferată de români”, a mai spus ea.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu / sursa foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. „Speciale” nu înseamnă mai ieftine, din păcate. Foame mare în Grecia.