G4Media.ro

Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra / Expoziţia, care…

Foto: Petru Clej

Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra / Expoziţia, care va rămâne deschisă până pe 30 martie 2025, prezintă 97 dintre cele 553 de gravuri realizate de Picasso

Aproape 100 de gravuri realizate de Pablo Picasso vor fi expuse începând de joi la British Museum din Londra, alcătuind un fel de jurnal intim al artistului de la sosirea lui la Paris şi până în ultimii săi ani de viaţă, informează AFP, conform Agerpres.

„Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cunosc mai mult picturile sale, aşadar noi vrem că arătăm cu adevărat că opera gravată era o parte importantă a creaţiei sale”, a declarat curatoarea expoziţiei, Catherine Daunt.

Noua expoziţie, „Picasso gravorul”, se deschide cu o gravură intitulată „Le repas frugal”, ce datează din 1904.

Cu cinci ani mai devreme, Picasso realizase prima lui gravură, „El Zurdo”, pe vremea când avea vârsta de doar 17 ani.

Artistul spaniol a explorat apoi aproape tehnicile de gravură, de la cea clasică la peniţă uscată, litografie, acvatintă şi linogravură, a subliniat Catherine Daunt.

În primele lui lucrări, „era interesat de oamenii din jurul său de la Paris şi a reprezentat scene de sărăcie, acrobaţi, artişti plastici şi artişti stradali”, a menţionat ea.

Expoziţia, care va rămâne deschisă până pe 30 martie 2025, prezintă 97 dintre cele 553 de gravuri realizate de Picasso şi aflate în proprietatea British Museum, realizate între 1904 şi 1971.

Printre ele se află gravura „Songe et mensonge de Franco”, inclusă în „La Suite Vollard”, o serie de 100 de stampe gravate între 1930 şi 1937 pentru comerciantul de artă Ambroise Vollard.

Picasso a abordat într-o manieră recurentă tema pictorului şi a modelului său, precum şi mitul Minotaurului.

În „La Suite 347”, o serie de stampe realizate între 16 martie şi 8 octombrie 1968 de Picasso, pe atunci în vârstă de 86 de ani, artistul spaniol îi evocă pe scriitorul Honore de Balzac, pictorii Rembrandt şi El Greco, precum şi pe generalul Charles de Gaulle, într-o caricatură realizată în perioada revoltelor care au avut loc în Franţa în mai 1968.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează