G4Media.ro

GRAFIC Unul din șase români testați în această săptămână a fost confirmat…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

GRAFIC Unul din șase români testați în această săptămână a fost confirmat cu COVID, față de unul din șapte în săptămâna precedentă. A crescut numărul de teste, dar și rata de pozitivare a acestora

Unul din șase români testați în această săptămâna a fost confirmat cu Covid, față de unul din șapte în săptămâna precedentă, deși a crescut numărul de teste efectuate.

Pentru comparație, în Franța, rata de pozitivare a ajuns vineri, 30 octombrie, când țara a intrat într-o nouă carantină, la 20%, adică unul din cinci francezi testați era infectat cu noul coronavirus.

În săptămâna care se încheie duminică, 1 noiembrie, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică și centralizate de Graphs.ro, au fost efectuate 208.315 teste în România și au fost confirmate 37.015 infectări. Astfel, rata de pozitivare a testelor a urcat la 17,7% în această săptămână, adică una din șase persoane testate avea COVID.

În săptămâna precedentă au fost realizate 203.803 teste, fiind depistate 29.260 de cazuri. Rata de pozitivare a fost 14,36%, adică unul din șapte români testați în perioada 19-25 octombrie a fost confirmat cu COVID.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, duminică, o analiză a instituției, în urma solicitărilor presei, privind numărul de teste efectuate pentru COVID-19 de la începutul crizei până în prezent, la nivelul întregii țări, arătând că în prezent sunt efectuate într-o zi mai multe teste decât în toată luna martie, la începutul pandemiei.

G4Media.ro a prezentat, sâmbătă, în exclusivitate, cum în 24 de ore (30-31 octombrie) șase județe au prelucrat sub o sută de teste, potrivit unui document privind situația testării în fiecare județ. Astfel, Giurgiu a efectuat 94 de teste, Prahova – 85, Brăila – 70, Dâmbovița – 40. Județul Călărași a efectuat doar 8 teste în 24 de ore, iar Ialomița 9 teste.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Evoluția pozitivării în tandem cu alegerile din decembrie .

    • Exact,ti-ai raspuns singur la intrebare,daca din 10 teste 9 ies pozitive statistic rata de pozitivare e 90%.Nu inseamna ca 90% dintre romani sunt infectactati.Noi facem 35000 de teste si avem 6000 pozitive,normal ca avem rata mai mare decat Germania care face 250-300k de teste si are 8000 pozitive.

  2. Nerelevant pe număr de teste câtă vreme testările se fac pe urmărire epidemiologică și nu aleatoriu.

    • Exact. Rata de pozitivare n-are sens decat daca testarea e statistica.
      Daca faci 10 teste in toata tara si gasesti 9 bolnavi, are sens sa spui ca in Romania rata de pozitivare e de 90% ?

    • Ba e relevant. Insemna ca nu se testeaza suficient. Cand oamenii au simptome si sunt refuzati si li se cere sa se testeze in privat, e clar, nu fac nicio testare pe urmarire epidemiologica. Fac testare doar pe baza „definitiei de caz”, din cauza capacitatii insuficiente de testare.

      Se considera ca se fac suficiente teste cand procentul de cazuri pozitive e 4-5% sau mai mic. La noi e mult peste.

  3. Clar, practic sintem terminati!
    Cearceaf in cap si, fara panica, directia spre …

  4. Subscriu Emil
    Degeaba daca nu se face pe eșantioane random.
    Atunci o sa ne apropiem de realitate.

    • Au facut prin octombrie si a rezultat ca 4,6% (parca) din romani au trecut prin boala, ceea ce inseamna de 3 ori si ceva mai mult decat numarul de cazuri documentate oficial.

      Probabil o sa mai faca o testare aleatorie prin primavara.

  5. Românilor nu le este frică de virus până când nu ajung în spital.
    Așa reușim să facem multe victime colaterale.
    Inconștiența și lipsa de civism ucid oameni inocenți.

  6. Deocamdata nu se testeaza nici macar toti contactii directi din focare,ce sa mai vorbim de cei din cazurile izolate care nu sunt nici macar anuntati de dsp ca au intrat in contact cu un bolnav. Deci testarile random sunt o utopie in toata Europa la rata de transmitere actuala si la zecile de mii de contacti.

    • Slovacia a testat in week end 2.58 milioane locuitori. Rata de infectare a fost de 1%.
      Daca se vrea se poate in orice tara sa se testeze toata populatia , nu intr-un week end, dar in maxim 2 saptamani se poate.
      Doar ca atunci se va sparge bula de isterie, si se va vedea marimea apocalipsei.

  7. Ai descoperit tu asta????