Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Scafandrii şi echipaje SMURD şi de la Ambulanţă intervin, duminică, în localitatea Gostinu, după ce doi tineri, ambii de 18 ani, au intrat în apele Dunării la scăldat, unul dintre aceştia nu a mai ieşit, iar celălalt a fost scos de oamenii din apropiere cu o barcă.
Din primele informaţii a rezultat că tinerii se aflau la scăldat împreună cu mai mulţi prieteni.
„Pompierii giurgiuveni au fost sesizaţi să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de aproximativ 18 ani, care a intrat în apa Dunării, în zona localităţii Gostinu, şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Un alt băiat, de aceeaşi vârstă, a fost scos la timp din apă de oamenii care se aflau în apropiere, cu o barcă. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu o barcă, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. De asemenea, a fost solicitat şi sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, care a trimis echipajul de scafandri la caz”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Potrivit acesteia, paramedicii SMURD şi personalul medical al SAJ i-au acordat primul ajutor tânărului găsit la mal. „Acesta era conştient şi cooperant şi a fost transportat la spital”, a precizat Beianu.
În continuare se efectuează căutări cu barca, împreună cu echipajul de scafandri, pentru găsirea celuilalt tânăr. Două echipaje medicale sunt la faţa locului, relatează Agerpres.
condoleante