G4Media.ro

Gigantul energetic ExxonMobil dă în judecată UE pentru a bloca impozitul pe…

Foto: Sondă offshore / ExxonMobil

Gigantul energetic ExxonMobil dă în judecată UE pentru a bloca impozitul pe veniturile excepționale din energie / Guvernul României a anunțat o taxă similară de 60%

Gigantul energetic american ExxonMobil a dat în judecată Uniunea Europeană în încercarea de a forța blocul comunitar să elimine noua taxă pe profit pentru firmele petroliere, transmite BBC. O taxă pe câștiguri excepționale este impusă în UE firmelor care au beneficiat de explozia prețurilor la gaze și petrol ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

O astfel de taxă a fost impusă miercuri de guvernul României, care vizează colectarea a 60% din diferența de profit din 2022 față de media anilor precedenți.

Dar Exxon acuză Bruxelles-ul că și-a depășit autoritatea legală, calificând măsura drept „contraproductivă”.

ExxonMobil a raportat un profit trimestrial de aproape 20 de miliarde de dolari (17,3 miliarde de lire sterline) în octombrie.

În septembrie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat planul ca marile companii de petrol, gaze și cărbune să plătească o „contribuție de criză” pentru profiturile lor crescute din 2022.

A fost anunțată o taxă de 33% pe profiturile din acest an, care au fost cu peste 20% mai mari decât media celor trei ani anteriori.

Dar Exxon susține că taxa descurajează investițiile și subminează încrederea investitorilor, într-o contestație depusă la Tribunalul UE cu sediul la Luxemburg.

„Dacă vom investi aici depinde în primul rând de cât de atractivă și de competitivă va fi Europa la nivel global”, a declarat Casey Norton, purtător de cuvânt al Exxon, pentru agenția de presă Reuters.

În cadrul unei întâlniri cu investitorii la începutul acestei luni, directorul financiar al ExxonMobil a estimat că taxa UE va costa grupul „peste 2 miliarde de dolari”.

Comisia Europeană a declarat că „ia notă” de cererea legală a Exxon și a precizat că „va fi acum la latitudinea Tribunalului să se pronunțe în acest caz”, a relatat Financial Times.

UE încearcă în mare măsură să se debaraseze de energia rusească, dar acest lucru a făcut ca UE să se lupte pentru a găsi surse alternative, mai scumpe.

Miniștrii UE estimează că pot strânge 140 de miliarde de euro (123 de miliarde de lire sterline) din taxele aplicate producătorilor și furnizorilor de energie electrică din alte domenii decât gazele naturale, care obțin profituri mai mari decât de obicei de pe urma cererii actuale.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...