G4Media.ro

Germania şi Franţa au deblocat proiectul unui tanc de generaţie viitoare /…

Sursa foto: Bundeswehr via Wikimedia Commons

Germania şi Franţa au deblocat proiectul unui tanc de generaţie viitoare / Blindatul va înlocui modelele Leopard 2 şi Leclerc

Miniştrii apărării german şi francez au anunţat vineri un acord referitor la proiectul unui tanc de generaţie viitoare (Main Ground Combat System, MGCS) cu privire la repartizarea activităţilor între producători, un punct cheie pentru deblocarea acestui proiect afectat până acum de interese divergente, transmit AFP şi Reuters.

„Ne-am pus de acord asupra repartizării tuturor misiunilor pentru acest mare proiect”, a declarat ministrul german Boris Pistorius într-o conferinţă de presă la Berlin alături de omologul sau francez Sébastien Lecornu, transmite Agerpres.

„Aceasta este mai mult decât o piatră de hotar, este un moment istoric”, a subliniat el.

„Avem un acord şi ne bucurăm pentru aceasta”, a spus Lecornu, vorbind despre importanţa unui „program structurant pentru armatele terestre ale celor două state, fundamental structurant pentru Europa, structurant chiar pentru NATO’”

Acordul va fi oficializat prin semnarea unui document comun la Paris la 26 aprilie, au precizat miniştrii.

Tancul, care ar trebui să ia locul tancurilor german Leopard şi francez Leclerc în 2035, este cel de-al doilea proiect major în domeniul industriei de apărare între cele două ţări, alături de ambiţiilor lor de a construi un avion de vânătoare de ultimă generaţie cunoscut ca SCAF, ambele proiecte lansate în 2017.

În aceeaşi conferinţă de presă, Lecornu a spus că şi programul FCAS face „bune progrese”, dar nu a dat detalii despre stadiul său de dezvoltare.

Boris Pistorius şi Sébastien Lecornu chemaseră anul trecut să se dea un nou impuls proiectului franco-german MGCS pus în impas de rivalităţile industriale şi interesele divergente ale Parisului şi Berlinului.

Finanţat în mod egal de cele două ţări şi pus sub conducere germană, proiectul a fost condus iniţial de KNDS, entitate creată în acest scop între Nexter (Franţa) şi KMW (Germania), fabricantul tancului Leopard 2.

Intrarea în program în 2019 a concernului german Rheinmetall a destabilizat construcţia şi repartizările avute în vedere între producători.

Prima etapă consta, aşadar, în clarificarea acestei probleme, iar acordul convenit „stabileşte foarte clar că, în materie de producţie, va exista o repartizare de 50/50 între industriile statelor”, a spus Pistorius, menţionând „negocieri complicate şi dificile”.

Potrivit lui Lecornu, miniştrii şi echipele lor au ajuns la un acord să permită KNDS să înfiinţeze o filială locală în Ucraina pentru fabricarea de piese de schimb şi instruirea muncitorilor locali.

„Anunţăm că KNDS (…) o companie germano-franceză, se va instala în Ucraina cu o unitate locală”, a declarat el.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...