Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Câteva sute de elevi au fost trimiși acasă, vineri, din cauza unor cazuri de Covid-19 în două școli, în primul land german care a deschis săptămâna aceasta școlile pentru începutul noului an școlar, Mecklenburg-Pomerania Inferioară, potrivit TheLocal.de. Măsura vine la doar o zi după ce a doua cea mai mare zonă metropolitană a Germaniei, Hamburg, a redeschis la rândul său școlile.
În acest oraș, comparabil ca mărime cu Bucureștiul, predarea a fost reluată la clasă, în condiții normale, dar cu reguli de igienă stricte, în pofida creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în localitate și în ciuda nemulțumirii multor părinți, referitor la condițiile de reluare a cursurilor, potrivit Die Welt.
Despre cazurile din Mecklenburg-Pomerania Inferioară, potrivit TheLocal.de:
La noi la ferma nu e nicio problema. Am pus mortii intr-o camera. Noi, supravietuitorii, ne-am ingramadit, toti 200 in cealalata camera. Eram doar 151 de pozitivi, dar acum s-a rezolvat si cu ceilalti. Stiti cum e, cu o moarte suntem cu totii datori, si pana atunci, macar iesim mai ieftin cu chiria.
Cercetatorii britanici recomanda herd immunity, dar nu s-au mai adus la fel de multe turme la abator. Stam pe camera, si nu facem bani. Asa ca suntem bucurosi, cand in unele zile, ne dau si apa. Asteptam sa vina cineva sa ne elibereze din lagarul de munca. #standardeeuropene
Hai că nici în mama Rusie nu e mai bine