Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Germania le-a cerut cetăţenilor săi să părăsească Iranul şi să evite călătoriile în această ţară pentru a evita să fie vizaţi de eventuale represalii ale Teheranului din cauza rolului pe care l-a jucat în declanşarea mecanismului ONU care poate duce la reintroducerea sancţiunilor împotriva Iranului din cauza programului său nuclear, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Regatul Unit, Franţa şi Germania au lansat joi un proces de 30 zile care poate duce în final la reimpunerea sancţiunilor ONU împotriva Iranului din cauza programului său nuclear, un pas care foarte probabil va amplifica tensiunile la două luni după ce Israelul şi SUA au bombardat Iranul.
Franţa, Germania şi Regatul Unit, care formează grupul aşa-numit E3, au precizat joi într-o scrisoare către Consiliul de Securitate al ONU că „pe baza probelor factuale” consideră că Iranul este în poziţia de a nu-şi respecta angajamentele în virtutea acordului nuclear din 2015 (JCPOA) şi „invocă de asemenea mecanismul cunoscut sub numele de snapback”, care începe un proces de 30 de zile ce permite reimpunerea unei serii de sancţiuni suspendate în urmă cu 10 ani.
„Cum reprezentanţi ai guvernului iranian au ameninţat în mod repetat cu consecinţe în acest caz, nu poate fi exclusă situaţia în care interesele germane sau ale cetăţenilor vor fi afectate de contramăsuri în Iran”, a informat joi Ministerul de Externe într-un comunicat postat pe site-ul său.
„În prezent, ambasada Germaniei la Teheran poate furniza numai asistenţă consulară limitată la faţa locului”, a avertizat MAE german.