Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Landul Bavaria a cerut luni guvernului federal din Germania să clarifice cum se va putea introduce cât mai rapid obligativitatea testării pentru coronavirus în aeroporturi pentru a garanta că întoarcerea persoanelor plecate în vacanţă nu va duce la înmulţirea cazurilor din cea mai mare economie a Europei, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Premierul landului Bavaria, Markus Soeder, a declarat că există tot mai multe îngrijorări că persoanele care se întorc din vacanţă ar putea duce la multe ‘situaţii de tip Ischgl’, făcând referire la staţiunea de ski din Austria care a fost sursa unora dintre primele cazuri de coronavirus din Germania.
„Avem nevoie de teste în aeroporturi şi avem nevoie de ele cât mai repede posibil”, a spus el într-o conferinţă de presă.
„Pregătim totul pentru ca atunci când guvernul federal ne va oferi baza legală, să putem apăsa imediat butonul de start”, a adăugat el.
Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a declarat sâmbătă că guvernul verifică dacă este posibil legal să obligi pe cineva să facă un test, fără a încălca drepturile de bază ale cetăţenilor.
Germania a înregistrat peste 205.000 de cazuri de coronavirus şi peste 9.000 de decese.
Dingolfing-Landau e in Bavaria? Ca sa stiu cand ma duc sa fac pamplona pe acolo, sa ma bat cu cotoare de sparaanghel pe camp, sa-mi traiesc viata ca magnatii.
Da țărane ,ai nimerit e in Bayern!Vezi ca mai au si o fabrica BMW acolo!Poate iti iei si niste embleme sa ti le pui la cazan!
@Landser ce e oaie de te umfli asa, iar a facut ma ta bani? ce si-a mai vandut de data asta la badante, rochia de mireasa?
Julian esti un penibil cu sparangelul tau si lista ta neagra pe care Germania e pe primul loc.Plictisesti pur si simplu ,esti ridicol.
Halt deine Maul Idiot!
Și sunt plătite de land. Adică gratis