G4Media.ro

Generalul Oleksandr Sîrski spune, în noua sa calitate de comandant al armatei…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Generalul Oleksandr Sîrski spune, în noua sa calitate de comandant al armatei ucrainene, că trebuie găsite modalităţi inovatoare de luptă

Forţele armate ale Ucrainei trebuie să se adapteze şi să găsească modalităţi inovatoare de luptă pentru a obţine victoria asupra invadatorilor ruşi, a declarat vineri Oleksandr Sîrski, noul şef al forţelor armate de la Kiev, în primele sale declaraţii publice de la preluarea comenzii, relatează Reuters, preluată de News.ro.

General-colonelul Oleksandr Sîrski, anterior comandant al forţelor terestre, a fost promovat joi la comanda generală a forţelor armate ucrainene, care numără 800.000 de oameni, aceasta fiind cea mai importantă remaniere la vârful armatei de la începutul războiului, care vine într-un moment dificil pentru Kiev.

„Doar schimbările şi îmbunătăţirea constantă a mijloacelor şi metodelor de război vor face posibilă obţinerea succesului pe această cale”, a scris Sîrski într-o postare pe Telegram, indicând dronele şi războiul electronic ca exemple de noi tehnologii ce ar ajuta Ucraina să obţină victoria.

Tonul său precaut şi pragmatic şi postarea concisă este în mod remarcabil diferit faţă de retorica înălţătoare folosită de obicei de politicienii ucraineni pe parcursul războiului, notează Reuters.

Ministrul apărării, Rustem Umerov, a declarat că l-a prezentat pe Sîrski la Statul Major General şi a promis „tot sprijinul posibil pentru acţiunile şi deciziile comandamentului Forţelor Armate ale Ucrainei”.

„Apărarea este pe mâini bune”, a declarat Umerov pe Facebook.

Schimbarea comandanţilor are loc într-o perioadă dificilă pentru Ucraina, care nu a reuşit să recucerească un teritoriu semnificativ de la sfârşitul anului 2022 şi se confruntă acum cu o posibilă întrerupere a furnizării de ajutor militar din partea Statelor Unite, cel mai mare susţinător al său.

Forţele ruseşti sunt acum în ofensivă pe linia frontului şi fac incursiuni treptate în oraşul Avdiivka, pe care Moscova încearcă să îl captureze de mai multe luni.

În calitate de comandant al forţelor terestre, Sîrski s-a ocupat cu succes de apărarea capitalei Ucrainei la începutul invaziei ruseşti şi de o contraofensivă fulgerătoare în nord-est, două dintre cele mai mari succese ale primului an de război.

Cu toate acestea, unii soldaţi ucraineni l-au criticat pentru conducerea sa ulterioară, în timpul apărării prelungite a oraşului Bahmut din estul ţării, unde mii de soldaţi au pierit de ambele părţi înainte ca forţele Kievului să se retragă în mai 2023.

În anunţul său de joi, Zelenski a declarat că Sîrski îşi va prezenta noua echipă, scopul fiind de a „reseta” armata.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...