G4Media.ro

Generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu: Probabilitatea unui atac armat al Federației…

Sursa foto: Facebook / Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro

Generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu: Probabilitatea unui atac armat al Federației Ruse împotriva NATO este extrem de scăzută / Eșecul programului corvetelor, o nerealizare majoră / Dronele maritime nu sunt un „panaceu”

Probabilitatea ca Rusia să atace un stat membru al NATO și să intre apoi în război cu toate cele 32 de state care fac parte din Alianță este „extrem de scăzută”, potrivit generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu. Fostul comandant din cadrul NATO mai spune că dronele navale, care fac senzație în Ucraina, nu reprezintă un „panaceu”, iar eșecul programului care viza achiziționarea de corvete este o nerealizare majoră pentru România „de care se pare că nimeni nu este vinovat”.

Cele mai importante informații din interviu:

  • Probabilitatea unui atac armat al Federației Ruse împotriva NATO este extrem de scăzută, crede Mîndrescu. Un atac al rușilor va primi răspunsul ferm și coordonat din partea celor 32 de națiuni (Suedia s-a alăturat recent) membre ale Alianței.
  • O prioritate pentru România este, potrivit generalului, construirea unui sistem A2/AD (Anti-Access/Area Denial) național destinat combaterii lovirilor executate de la mare distanța și aproprierii de frontiere.
  • Potrivit lui Mîndrescu, eșecul programului care viza achiziționarea de corvete reprezintă o nerealizare majoră de care se pare că nimeni nu este vinovat. „Lipsa capabilităților care ar fi fost oferite de corvete afectează capabilitatea agregată a marinei noastre militare”, explică generalul.
  • Ucraina folosește drone navale cu mare succes împotriva Flotei Mării Negre a Rusiei. Ar trebui ca țara noastră să investească în astfel de platforme? Mândrescu spune că dronele maritime reprezintă un element relativ nou în peisajul operațional, dar nu sunt un „panaceu”.
  • Mîndrescu, despre dronele FPV: Am încredințarea că se iau deja măsuri pentru completarea inventarului nostru cu această categorie de armament.
  • Generalul de brigadă (r) spune că România trebuie să își adapteze infrastructura națională de transport și depozitare la cerințele unor eventuale operațiuni militare.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Reporter: Generali, organizații și lideri politici au avertizat în ultima vreme că Rusia nu se va opri în Ucraina dacă obține victoria și că ar putea ataca un stat membru NATO. Credeți că există posibilitatea ca Rusia să intre în război cu Alianța? Atacarea unui stat declanșează Articolul 5.

Mircea Mîndrescu: [În Articolul 5] Există o limitare obiectivă clară a ariei geografice în care atacul trebuie să aibă loc (Europa și America de Nord). Textul conține și o referire mai generală cu privire la materializarea ajutorul intraaliat care va fi dimensionat de fiecare stat care ajută „as it deems necessary”, deci după cum consideră acesta că este necesar. De asemenea, nu se folosește cuvântul război, ci „atac armat”.

Personal, nu văd, în acest moment, vreo amenințare serioasă la adresa elementului fundamental al tăriei Alianței, care este solidaritatea națiunilor care o compun. Izvorul acesteia vine din comunitatea de valori și din interesul firesc de a apăra aceste valori care transcend „valabilitatea” identităților politice trecătoare. Pe de altă parte, vor exista încercări, precum există și acum, orientate către șubrezirea fundamentului puterii NATO, care este această solidaritate.

Alianța are în funcțiune la nivel strategic un sistem de supraveghere, evaluare și avertizare care conține indici de avertizare bine calibrați, astfel încât să se evite surprinderea strategică.

Dacă Rusia atacă NATO, asta înseamnă că va ataca 32 state (după momentul acceptării Suediei). Precum oricare alt atac împotriva unui stat NATO, un atac rusesc va primi răspunsul ferm și coordonat din partea celor 32 de națiuni. Deși nicio variantă de agresiune împotriva Alianței nu poate fi complet exclusă, sunt de părere că probabilitatea unui atac armat al Federației Ruse împotriva NATO este extrem de scăzută.

Reporter: Cât de bine pregătită este România în acest moment din punct de vedere militar? Unde avem lipsuri care trebuie rezolvate urgent?

Mircea Mândrescu: O întrebare nu numai firească, dar și necesară într-o societate serioasă și democratică. Capacitatea și capabilitatea de apărare ale unei țări trebuie să fie măsurate avându-se în vedere dimensiunile amenințării căreia trebuie să i se facă față. Ca urmare, inevitabil, relația este dinamică, dialectică.

De asemenea, nu trebuie neglijat aspectul conform căruia capacitatea operațională a forțelor armate depinde de valorile individuale și însumate ale „triadei” fundamentale: componenta cantitativă (număr trupe, tehnică, caracteristici etc.), componenta intelectuală (doctrine, planuri etc.) și componenta psihologică (mai ales aspectele care vizează moralul și reziliența).

Primul aspect care ar trebui clarificat ar putea fi înțelesul noțiunii de „bine pregătită”. Care sunt parametrii operaționali ai acestei noțiuni? Care este nivelul de capacitatea militară necesară? Care este nivelul nostru de ambiție?

Problema potențialului militar al țării noastre poate fi abordată din multe puncte de vedere. Evaluarea militară individuală a României este inevitabilă, dar nu descrie toată realitatea. Realitatea din care facem parte din 2004 poartă numele NATO, la care se adaugă din 2007 numele Uniunii Europeane.

Apartenența la cele două organizații internaționale nu absolvă, ci obligă. Pe de o parte, există efortul propriu destinat autoapărării, conform parametrilor descriși în articolul 3 al Tratatului de la Washington. Pe de altă parte, modalitatea îndeplinirii angajamentelor nu te afectează doar pe tine, ci pe toți aceia care depind de tine.

Există un aspect, cel mai important de fapt, care nu ține de factori materiali. Este vorba de un element imaterial care subsumă moralul națiunii și reziliența morală derivată, puterea de a îndura, acceptarea de sacrificii și dorința de a învinge. Deci, prima întrebare la care trebuie să răspundem este cea care se referă la ce anume și cât suntem dispuși să facem pentru pregătirea apărării și, dacă este nevoie, pentru apărarea țării? Răspunsul trebuie să aibă în vedere mai întâi întreaga națiune, forțele armate fiind o parte a acesteia.

Este de notorietate faptul că România și-a intensificat eforturile care vizează capacitatea militară și capacitatea de apărare a patriei. Apartenența la NATO determină existența unei asigurări strategice privind integritatea și suveranitatea țării noastre. Totodată, nu trebuie să pierdem din vedere că este fundamental să ajungem la o capacitate proprie relevantă în condițiile geopolitice și geostrategice în care ne găsim. În ce privește această capacitate, mai avem multe de făcut.

Dacă ar fi să încerc o împărțire pe urgențe, aș avea în atenție cu prioritate construirea unui sistem A2AD (Anti Access Area Denial) național destinat combaterii lovirilor executate de la mare distanța și aproprierii de frontiere.

Reporter: Achizițiile anunțate de România (tancuri Abrams, avioane F-35 etc.) sunt potrivite pentru nevoile noastre viitoare?

Mircea Mîndrescu: Cel mai potrivit răspuns ar fi: „Depinde.” În contextul unei întrebări anterioare am vorbit despre triada componentelor. Ideile de acolo pot fi importate aici. Tot ce cumpăram trebuie să aibă în vedere intensitatea și structura amenințării și efectele operaționale intercategorii de forțe și intracategorii de forțe pe care vrem să le producem.

Relevanța operațională pe termen mediu și lung a înzestrării cu armament și tehnică depinde de respectarea unor criterii și principii: principiul planificării întrunite a efectelor operaționale necesare, principul complementarității interne și internaționale, principiul sustenabilității, principiul relevanței viitoare și principiul asigurării „deschiderii sistemelor”, în sensul asigurării posibilității ca acestea să poate fi modernizate astfel încât să rămână eficace și în viitor.

Dacă în planificarea integrată a apărării respectăm aceste principii, atunci suntem pe calea cea bună. În sine, achiziționarea categoriilor menționate mai sus reprezintă un pas pozitiv în direcția construirii capabilităților necesare. Existența oricărei capabilități operaționale necesită acțiuni adecvate în domeniile definite de DOTMLPF-P: Doctrina, Organizare, Training (educație/pregătire/antrenare), Material (armament și tehnică militară), Leadership /conducere, Personal, Facilități (cazărmi/terenuri/centre de pregătire etc), Politici/strategii. Orice inadecvare în aceste subdomenii, precum și necoordonarea acestora, afectează întreaga capabilitate.

Reporter: Ar trebui ca România să își dezvolte o forță de drone maritime, precum cele folosite de Ucraina, în Marea Neagră, în condițiile în care programul corvetelor a eșuat?

Mircea Mîndrescu: Acțiunile maritime sunt în esență multidimensionale. Acestea se desfășoară în mediile aerian, la suprafața apei, submarin, dacă ne păstram în registrul așa zis clasic. Efectele maritime sunt obținute și prin acțiuni desfășurate în domenii relativ noi, cum ar fi: cyber, electronic, spațial etc. Războiul din Ucraina a arătat că, în anumite condiții (o parte își maximizează atuurile, cealaltă parte pare să aibă probleme atât cu tehnica, cât și cu profesionalismul personalului), pot fi obținute efecte maritime valoroase fără a avea vase de luptă, cu utilizarea adecvată a loviturilor anti-navă efectuate de mijloace cu baza pe țărm și drone.

În realitate, această soluție particulară nu reprezintă un panaceu. Forțele maritime au nevoie de nave de luptă cu diferite destinații, capabile să angajeze mijloacele forțelor maritime adversare în aer, la suprafața apei și sub apă; capabile să desfășoare acțiuni dinspre mare spre uscat; capabile să execute lovituri de la distanță împotriva unor obiective aflate pe uscat. De asemenea, forțele navele au nevoie și de mijloace de lovire cu diferite destinații amplasate pe uscat.

Eșecul programului care viza achiziționarea de corvete reprezintă o nerealizare majoră de care se pare că nimeni nu este vinovat. Lipsa capabilităților care ar fi fost oferite de corvete afectează capabilitatea agregată a marinei noastre militare.

Dronele maritime reprezintă un element relativ nou în peisajul operațional (fără a fi, totuși, cu totul nou) dar, de asemenea, nu sunt un panaceu. Ca în cazul oricărui mijloc militar, utilizarea lor prezintă avantaje dar si limitări, dezavantaje și dificultăți. Ca urmare, folosirea lor trebuie să aibă în vedere asigurarea complementarității cu acțiunile executate cu alte categorii de armament și tehnică militară, conform cerințelor planificării sistemice.

Cred că marinarii noștri au în vedere aceste aspecte, având deja o gândire clară cu privire la utilizarea acestei capabilități navale care se dovedește a fi eficace si eficientă.

Reporter: Ar trebui ca forțele terestre să aibă o nouă armă, centrată pe drone FPV?

Mircea Mîndrescu: Din nou, o întrebare binevenită având în vedere experiența războiul din Ucraina. Istoria desfășurării conflictelor militare a arătat că nici o armă nu a reprezentat un „glonț de argint”, cu excepția notabilă a armei nucleare în condițiile deceniului patru al secolului trecut. Fiecare categorie de armament are avantajele și servituțile ei din punct de vedere operațional. De asemenea, sunt extrem de importante aspectele logistice și financiare. Pe de altă parte, există dialectica armă – contra-armă care face ca eficacitatea unei arme să fluctueze funcție de o serie de factori obiectivi și subiectivi.

Este necesară analiza posibilei contribuții a acestei categorii de armament la definirea acelui model operațional pe care ni-l dorim și ni-l permitem. Pe de altă parte, am încredințarea că se iau deja măsuri pentru completarea inventarului nostru cu această categorie de armament.

Reporter: Cum poate România să atragă mai mulți oameni în armată? Se știe că generația Z este dezinteresată de acest domeniu.

Mircea Mîndrescu: Trebuie plecat de la înțelegea izvorului atitudinii generației Z. Rezolvi cauza, dispare efectul. Ar fi interesant de comparat atitudinea părții românești a acestei generații cu echivalentul ei din alte arii geopolitice și culturale. De ce nu și cu realitățile de lângă țara noastră.

Întrebarea privind atitudinea despre armată este pertinentă, dar și mai importantă ar fi cea care ar solicita un răspuns privind disponibilitatea de a participa la efortul de apărare național într-o capacitate conformă cu caracteristicile personale și nevoile momentului.

Răspunsul la problemă este complex și ar trebui construit de specialiștii în domeniul psihosocial în cooperare cu cei militari. Responsabilitatea factorului politic în rezolvarea acestei probleme în contextul actual este uriașă.

Reporter: Fiind la granița NATO, ar trebui să facem și noi lucrări defensive la graniță, așa cum au anunțat statele baltice?

Mircea Mîndrescu: Pregătirea pentru apărare a unei țări vizează pregătirea forțelor armate permanente, a populației, a teritoriului și a economiei. Evident, există aspecte care vizează cooperarea politică și militară internațională în diferite formate, dar nu mă voi referi la asta aici.

Amenajarea genistică (lato sensu) a teritoriul național pentru potențarea operațiunilor militare se constituie într-un aspect foarte important. Trebuie să folosim toate atuurile pe care „terenul propriu” ni le-ar putea oferi. În ce constă sau va consta, cum, când și unde se vor face lucrări, sunt aspecte de detaliu care sunt avute în vedere de specialiștii militari și decidenții politici. Există studii de geografie militară care sprijină analiza operațională a teritoriului național. Există un algoritm de executare a pregătirilor necesare în funcție de profilul amenințărilor la care ar trebui să se facă față.

Un aspect care nu trebui pierdut din vedere este adaptarea infrastructuri naționale de transport și depozitare (și nu numai) la cerințele unor eventuale operațiuni militare. Așa numitul „Schengen militar” are în vedere și aceste lucruri.

Reporter: Mai e fezabil serviciul militar obligatoriu în România?

Mircea Mîndrescu: Există țări care au păstrat serviciul militar obligatoriu, inclusiv în NATO. Sunt țări aliate care l-au reintrodus având în vedere noua realitate geopolitică și geostrategică determinată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Este în afară de îndoială că unele țări îl consideră util.

Războiul din Ucraina ilustrează în mod tragic dimensiunea efortului pe care o țară trebui să-l facă pentru a se apăra.

Am auzit păreri ale unor oficiali români care exclud cu desăvârșire o asemenea posibilitate. Unii chiar vehement. Asta fiind situația, probabil că au identificat modalități de asigurarea a capabilităților militare necesare apărării naționale fără recursul la serviciul militar național. Nu am argumente obiective să combat o asemenea decizie. Ceea ce subliniez este importanța, prin consecințele sale, unei asemenea hotărâri și responsabilitatea care decurge din această importanță.

Citește și: INTERVIU Generalul-maior (r) Dan Grecu: În caz de succes în Ucraina, e posibil ca Rusia să își continue expansiunea / Nici Putin nu ar ataca un stat NATO / Opțiunea nucleară ar duce doar la o lume dispărută / Soldatul român, salariu la nivelul muncitorului necalificat

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Impotriva Nato sigur ca nu incearca nimic. Dar cand Romania si Bulgaria nu vor mai avea protectia unui NATO dinamitat de Trump,ce credeti ca va urma dupa ce Putin ocupa si Republica Moldova? Ucraina este singura tara care daca primeste ajutor militar poate rezista. Romania sau Bulgaria sunt zero barat din punct de vedere militar. Asadar ori rezista Ucraina,ori vin vremuri …sovietice.