Home » Articole » Galațiul găzduiește Street Fest, cel mai mare festival de artă stradală, în perioada 5-7 iunie

Galațiul găzduiește Street Fest, cel mai mare festival de artă stradală, în perioada 5-7 iunie

Galațiul găzduiește Street Fest, cel mai mare festival de artă stradală, în perioada 5-7 iunie
Foto: https://www.facebook.com/IRLO22
Ascultă articolul

Galaţiul va găzdui timp de trei zile, în perioada 5-7 iunie, Street Fest, cel mai mare festival de artă stradală, care propune o sărbătoare a culorii şi a bucuriei împletită cu muzică live, show-uri pe diferite teme, transmite Agerpres.

Evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie, va transforma centrul oraşului într-un spaţiu artistic în aer liber, pe Faleza Dunării, în zona Elice, pe strada Domnească şi în apropierea Prefecturii.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit organizatorilor, festivalul, desfăşurat în acest an sub tema „Emoţii”, va reuni artişti din ţară şi din străinătate, care vor susţine spectacole de stradă, momente de dans urban, acrobaţii aeriene şi reprezentaţii de teatru.

Programul va include spectacole de foc, proiecţii vizuale şi multimedia, instalaţii artistice, dar şi proiecţii pe apă, Dunărea devenind un ecran pentru poveşti vizuale.

De asemenea, publicul va putea asista la parade cu păpuşi gigant, momente coregrafice de amploare, statui vivante şi intervenţii artistice itinerante.

Organizatorii anunţă şi prezenţa unui balon cu aer cald, care va completa atmosfera vizuală a festivalului.

Accesul la toate evenimentele este gratuit.

Street Fest este organizat de Primăria municipiului Galaţi şi îşi propune să transforme oraşul într-o scenă deschisă, în care publicul devine parte a spectacolului urban.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.