Home » Articole » Gabi Luncă a murit. Încă un nume mare al muzicii lăutărești răpus de COVID 19, după Nelu Ploieșteanu și Cornelia Catanga

Gabi Luncă a murit. Încă un nume mare al muzicii lăutărești răpus de COVID 19, după Nelu Ploieșteanu și Cornelia Catanga

Gabi Luncă a murit. Încă un nume mare al muzicii lăutărești răpus de COVID 19, după Nelu Ploieșteanu și Cornelia Catanga
Sursa Foto: Rebeca Onoriu/ Facebook
Ascultă articolul

Încă un nume mare al muzicii lăutărești a murit, vineri noaptea. Gabi Luncă a decedat, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul din Ilfov, după ce s-a infectat de COVID-19 în urmă cu două săptămâni. Fiica artistei, Rebeca Onoriu, a anunțat decesul mamei sale în noaptea de vineri spre sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

 

„După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreuna Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreagă! O să ne revedem…”, a scris Rebeca Onoriu, în dreptul unei fotografii în care sunt Gabi Luncă și acordeonistul Ion Onoriu, cel cu care marea voce a muzicii lăutărești și populare s-a căsătorit în 1964. Ion Onoriu a murit în urmă cu 23 de ani, în 1998.

- articolul continuă mai jos -

Artista s-a născut în 16 octombrie 1938, la Vărbilău, Prahova. Din 1992, ea a mai cântat doar muzică religioasă.

Și interpretul de muzică lăutărească Nelu Ploieșteanu a murit infectat cu noul coronavirus, joi noaptea. El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la Spitalul Floreasca, de la jumătatea lunii martie, unde era intubat.

Cornelia Catanga, a murit, în urmă cu o săptămână, la vârsta de 63 de ani, din cauza COVID-19, la Spitalul Universitar de Urgență București.

https://www.youtube.com/watch?v=vHJPk2p8Xzk

Sursa Foto: Rebeca Onoriu/ Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole