Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Palatul Cotroceni va fi îmbrăcat în culoarea speranţei, miercuri seară, la cea de a 25-a ediţie a evenimentului „Iluminare în roz”, organizat anual de Fundaţia Renaşterea, pe data de 1 octombrie, de ziua luptei împotriva cancerului de sân, transmite Agerpres.
Preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană, a mulţumit celor care au acordat sprijin timp de 25 de ani pentru îndeplinirea misiunii fundaţiei, aceea de a salva vieţi.
„Mulţumim celor care ne-au susţinut timp de 25 de ani să ne îndeplinim misiunea fundaţiei, salvarea de vieţi omeneşti. În aceşti ani am desfăşurat campanii de informare, am oferit servicii medicale gratuite în comunităţi dezavantajate, am susţinut mii de paciente în lupta cu cancerul, într-un cuvânt am salvat vieţi. Se află alături de noi prima pacientă diagnosticată la Fundaţia Renaşterea în urmă cu 22 de ani. Dânsa este dovada că boala poate fi învinsă dacă o depistăm la timp. Ne propunem să facem din prevenţie un obicei firesc pentru fiecare româncă şi să avem acces la servicii medicale europene. Campania noastră continuă pentru că sănătatea femeilor înseamnă sănătatea întregii naţiuni”, a afirmat Mihaela Geoană.
Într-un scurt bilanţ, Mihaela Geoană a amintit că prin intermediul Fundaţiei Renaşterea au fost făcute campanii de informare, mamografii şi teste Babeş-Papanicolau, alte investigaţii medicale.
„Am făcut 71 de campanii de informare, şi cred că aşa am început, acesta a fost scopul nostru iniţial, să informăm despre importanţa diagnosticului precoce în tratarea cancerelor feminine. Am făcut 42.417 mamografii şi teste Babeş-Papanicolau gratuite pentru femei în comunităţi rurale şi în oraşe mici cu unităţile mobile ale fundaţiei, am făcut peste 130.000 de investigaţii medicale în centrul din Bucureşti, am donat 2.100 de peruci pacientelor care fac tratament chimioterapeutic, am organizat 11 ediţii Race for the Cure şi vă mulţumesc, mulţi dintre dumneavoastră aţi fost prezenţi şi atunci, şi am iluminat 24 de clădiri”, a precizat preşedinta Fundaţiei Renaşterea.
Articolul continuă mai jos
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, va fi cea care va lumina roz Palatul Cotroceni.