Home » Articole » Friedrich Merz anunţă că Germania va ajuta Kievul să producă rachete fără vreo restricţionare a razei de acţiune în Ucraina / Zelenski cere NATO să invite Ucraina la summitul NATO de la 24-25 iunie, la Haga

Friedrich Merz anunţă că Germania va ajuta Kievul să producă rachete fără vreo restricţionare a razei de acţiune în Ucraina / Zelenski cere NATO să invite Ucraina la summitul NATO de la 24-25 iunie, la Haga

Friedrich Merz anunţă că Germania va ajuta Kievul să producă rachete fără vreo restricţionare a razei de acţiune în Ucraina / Zelenski cere NATO să invite Ucraina la summitul NATO de la 24-25 iunie, la Haga
Sursa foto: str / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

Cancelarul Friedrich Merz anunţă miercuri că Germania urmează să ajute Ucraina să producă pe teritoriul ucrainean rachete fără vreo restricţie a razei de acţiune, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.

”Ministerele noastre ale Apărării vor semna azi (miercuri) un protocol al unui acord privind achiziţia unor sisteme de armament cu rază lungă de acţiune de fabrivcaţie ucraineană (…). Ucraina va putea astfel să se apere deplin, inclusiv de ţinte militare din afara teritoriului său naţional. Aceasta este o veste foarte bună”, a declarat Merz într-o conferinţă de presă comună, la Berlin, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

- articolul continuă mai jos -

Friedrich Merz a promis miercuri că Germnai va face ”totul” pentru a împiecica ca gazoductul Nord Stream2, avariat, să fie repus în serviciu în vederea aprovizionării Europei cu gaze naturale ruseşti.

”Vom continua să creştem presiunea asupra Rusiei”, a declarat şeful Guvernului german în această conferinţă de presă comună cu Zelenski.

”Vom face tot ceea ce vom putea pentru a împiedica repunerea în serviciu a gazoductului Nord Stream 2”, a subliniat el.

O ipoteză în acest sens a fost lansată recent.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO, miercuri, în această vizită în Germania, să invite Ucraina la următorul summit, prevăzut în iunie,

O neinvitare a Ucrainei ar fi ”o victorie” a liderului rus Vladimir Putin, a apreciat el.

”Dacă Ucraina nu este prezentă, va fi o victorie a lui Putin, dar nu împotriva Ucrainei, ci împotriva NATO. Decizia le aparţine, deci, partenerilor noştri”, a declarat el.

Următorul summit NATO este prevăzut la 24-25 iunie la Haga, în Olanda.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole