Home » Articole » Franţa a autorizat „temporar prezenţa aeronavelor” americane la bazele sale din Orientul Mijlociu

Franţa a autorizat „temporar prezenţa aeronavelor” americane la bazele sale din Orientul Mijlociu

Franţa a autorizat „temporar prezenţa aeronavelor” americane la bazele sale din Orientul Mijlociu
sursa foto: Facebook\ Ministère des Armées
Ascultă articolul

Franţa a autorizat ‘temporar’ prezenţa avioanelor şi altor tipuri de aeronave americane la bazele sale din Orientul Mijlociu, a declarat joi pentru agenția de știri AFP Statul Major francez, citată de Agerpres.

‘În cadrul relaţiilor noastre cu Statele Unite, prezenţa aeronavelor lor a fost autorizată în mod temporar la bazele noastre’ din regiune, a declarat o purtătoare de cuvânt a Statului Major, confirmând o informaţie difuzată de canalul LCI.

- articolul continuă mai jos -

‘Aceste aeronave contribuie la protecţia partenerilor noştri din Golf’, a adăugat ea.

Termenul ‘aeronave’ include, în special, orice tipuri de avioane şi de elicoptere.

Franţa afişează de la începutul conflictului o postură ‘strict defensivă’, potrivit termenilor preşedintelui Emmanuel Macron, care a anunţat marţi seară desfăşurarea unor importante mijloace militare, printre care portavionul Charles-De-Gaulle, în Mediterana de Est.

Franţa este legată prin acorduri de apărare cu Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.

Două baze franceze din Emirate au fost atacate de Iran, însă nu există certitudinea că au fost vizate în mod deliberat, a precizat joi la postul de radio RTL ministrul apărării, Catherine Vautrin. Ea a afirmat că şase avioane Rafale au ajuns ca întăriri în Emirate.

După anunţurile preşedintelui Macron, opoziţia de stânga din Franţa a avertizat în privinţa riscului ca Parisul să fie antrenat în conflict.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole