Home » Articole » FOTOGALERIE | Kelemen Hunor, în campanie cu Viktor Orban la Debrețin. Orban: ”Șeful ardelenilor!”

FOTOGALERIE | Kelemen Hunor, în campanie cu Viktor Orban la Debrețin. Orban: ”Șeful ardelenilor!”

8083
Foto: Inquam Photos / Ghiță Porumb
Ascultă articolul

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a participat vineri la un miting electoral al lui Viktor Orban în orașul ungar Debrețin, aflat aproape de granița cu România, potrivit postărilor pe rețelele sociale ale celor doi politicieni. UDMR s-a remarcat printr-o campanie totală pentru Orban și partidul său Fidesz, după ce guvernul actualului premier a canalizat în ultimul deceniu zeci de milioane de euro spre UDMR, fundațiile Uniunii și politicieni de la vârful formațiunii politice.

- articolul continuă mai jos -

Orbán l-a numit pe Kelemen Hunor ”șeful ardelenilor”, potrivit publicației independente Transtelex.

Președintele UDMR s-a urcat pe scena din Debrețin și a susținut un discurs de susținere a lui Orban și Fidesz.

UDMR a pariat totul pe cartea Fidesz în această campanie electorală, deși partidul de opoziție Tisza condus de Peter Magyar e dat pe primul loc în majoritatea sondajelor de opinie.

Publicația Transtelex a scris că UDMR folosește toate mijloacele posibile pentru a strânge voturile maghiarilor cu dublă cetățenie: poștași care conving votanții, oameni duși cu autobuzele la consulate, liste de vot.

Miza acestei mobilizări fără precedent nu e doar politică, ci și financiară.

Fondul Bethlen Gábor (BGA) alimentat de Guvernul Ungariei și controlat de Viktor Orban a cheltuit aproape 91 de miliarde de forinți (circa 230 de milioane de euro) în Transilvania în 2025 pentru diferite proiecte. Din această sumă, o fundație controlată de UDMR a primit aproape 5 miliarde de forinți (12,5 milioane euro) chiar înainte de anul electoral, motiv pentru care formațiunea condusă de Kelemen Hunor este un actor cheie în finanțarea din Ungaria.

Fostul președintele UDMR Marko Bela a criticat strategia lui Kelemen Hunor și a spus că periclitează relația UDMR cu viitorul guvern de la Budapesta.

Știri video

Comentarii
  • Popa Buchholzer Marius

    Teoretic, pariu pe un cal mort si ingropat. Teoretic!

  • Practic, Kelemen a intrat in opozitie. Macar acolo.

  • Bela Kerekes

    Lipsește de pe scenă George Simion. Îi este dator lui Viktor Orbán pentru susținerea de la prezidențiale.
    Sunt curios dacă Kelemen Hunor își va da demisia săptămâna viitoare. S-a amestecat grosolan în procesul electoral al unei țări străine și și-a arogat pe nedrept rolul de reprezentant al tuturor maghiarilor din România. Conform datelor neoficiale în România sunt aproximativ un milion de maghiari, din care doar 500.000 sunt simpatizanți UDMR (votanții). Se apreciază că membrii cotizanți UDMR sunt câteva zeci de mii, nu se știe exact pentru că nu fără temei UDMR nu comunică oficial aceste date.
    A mai declarat Kelemen Hunor că „90 % din maghiarii din Ardeal” vor vota cu FIDESZ”, fără nuanțare. Din cei 600.000 de maghiari cu cetățenie dublă s-au înscris în listele electorale 300.000. După părerea mea cu toate voturile furate cu sprijinul UDMR-ului voturile pentru FIDESZ nu va depăși 250.000. Ceea ce înseamnă 25 %.

  • Le tolerăm intolerabilul :
    – statutul dualist ( precum lumina : simultan undă și corpuscul !) de asociație culturală etnică și partid politic unde legea precizează “ indiferent de etnie si sex ( de fapt gen , ca nu … decat la școlile de vară )
    – în țara vicepremier in Coaliția Proeuropeana , la Debrețin pro Putin declarat !
    Pe cand aplicarea legilor și pentru UDMR ?

  • UDMR,la București,membru al unui guvern pro european,în rest,susținător asiduu la filorusului orban.Uite așa se suge de la două țațe.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole