Home » Articole » FOTO | Noi mesaje neolegionare pe clădirile din București

FOTO | Noi mesaje neolegionare pe clădirile din București

1001
Sursa foto: cititor G4Media
Ascultă articolul

Mai multe mesaje neolegionare au apărut recent pe zidurile unor clădiri din București, a semnalat redacției un cititor G4Media.

Citatul ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, de pe unul din imobile, este atribuit scriitorului legionar Ion Gavrilă Ogoranu, iar sub mesaj apare simbolul Gărzii de Fier. Bradul este un simbol al rezistenței legionare din zona Făgărașului și al nesupunerii față de comuniști.

- articolul continuă mai jos -

Pe o altă clădire apare mesajul ”Never apologize”, adică niciodată să nu-ți ceri scuze, recunoașterea greșelii fiind considerată o slăbiciune în rândul legionarilor.

Deasupra acestui mesaj este desenat simbolul ortodox însoțit de mesajul scris în greacă ”Iisus învinge” (ICXC NIKA), care apare adeseori pe crucile mormintelor ortodoxe sau alte simboluri religioase ortodoxe, Mișcarea Legionare fiind legată ombilical de Biserică.

Deasupra acestora apare numele Arhanghelului Mihail, cel care dă numele mișcării politice extremiste Mișcarea Legionară (Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier).

Mesajele apar pe imobile de pe Strada Abrud, din Sectorul 1, în zona cunoscută ca ”Turda”. Ambele mesaje sunt scrise cu un spray verde, culoarea Mișcării criminale Legionare din perioada interbelică.

Mișcarea Legionară a fost un fenomen criminal din perioada interbelică, care folosea asasinatul ca armă politică și care a fost responsabilă, între altele, de uciderea a patru premieri și de pogromul sângeros al evreilor din București.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole