Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR), acuză administrația condusă de Rareș Hopincă că încearcă să acopere prin documente o betonare ilegală a grădinilor blocurilor din zona Baicului. O diferență de aproape 8.000 de metri pătrați de spațiu verde apare între documentele oficiale și evidențele anterioare ale Sectorului 2, în cazul proiectului de reamenajare din cartierul de blocuri din estul Bucureștiului. Concret, în memoriul de prezentare depus de Primăria Sectorului 2 sunt indicați aproximativ 46.960 mp de spațiu verde, în timp ce ortofotoplanul realizat în perioada 2022–2023 indică o suprafață de circa 54.920 mp. Din documentele studiate de G4Media, această diferență corespunde unor zone în care au fost deja realizate sau sunt prevăzute lucrări de betonare – trotuare, alei și parcări, așa cum se vede și în colajul din deschiderea articolului, dar și în imaginile pe care le publicăm mai jos.

FOTO: Spațiul verde dintre blocuri este decopertat pentru amenajarea de trotuare, cu borduri deja montate și fundație pregătită pentru pavaj, în cadrul lucrărilor din zona Baicului

FOTO: Spațiul verde din fața blocului este decopertat și înlocuit cu trotuare și acces pietonal, în cadrul lucrărilor din zona Baicului
Proiectul „Amenajare și modernizare spațiu public (spații verzi, parcări și platforme existente, trotuare, alei, străzi, împrejmuiri, mobilier urban), precum și realizare lucrări de reparații”, derulat în zona Baicului din Sectorul 2, ridică semne de întrebare, documentația oficială indicând diferențe semnificative față de situația reală din teren. Actele depuse de administrația condusă de Rareș Hopincă, reprezentant al Partidului Social Democrat, apar depuse ulterior începerii lucrărilor, înainte de obținerea tuturor avizelor necesare.
Situația amintește de altă administrație PSD, cea a lui Robert Negoiță de la Sectorul 3, unde intervenții repetate, pe suprafețe mici, au dus în timp la diminuarea spațiilor verzi și acoperirea cu pavele. De asemenea, inclusiv Primăria Sectorului 5, în perioada în care Rareș Hopincă era administrator public, a fost sancționată în mod repetat de Garda de Mediu pentru astfel de intervenții.
Lucrările din zona Baicului au început în decembrie 2025, când pe mai multe spații dintre blocuri au fost demarate intervenții de reconfigurare urbană. Au fost tăiați copaci, spații verzi au fost înlocuite cu suprafețe pavate, iar trotuarele și parcările au fost modificate.
Ulterior, instituțiile de control au confirmat că lucrările efectuate nu aveau documentațiile cerute de lege și au aplicat sancțiuni firmei care le executa în numele Primăriei Sectorului 2: amenzi de 120.000 de lei pentru defrișări ilegale, 50.000 de lei din partea Gărzii de Mediu, precum și alte sancțiuni de aproximativ 300.000 de lei aplicate de Poliția Locală. Garda de Mediu a dispus și sistarea lucrărilor. Chiar și în acest context, o parte dintre intervenții au continuat, potrivit martorilor consultați de G4Media.
Pe 16 martie 2026, Primăria Sectorului 2 a depus documentația pentru acordul de mediu, inclusiv memoriul de prezentare (Anexa 5E), pentru proiectul menționat. Etapa vine însă după executarea unei părți din lucrări, deși legislația stabilește caracterul preventiv al evaluării de mediu. În aceste condiții, documentația apare ca un demers ulterior intervențiilor, nu ca unul care le fundamentează.
Pe lângă această diferență, documentația ridică și alte probleme verificabile. Lipsesc studii considerate obligatorii pentru astfel de proiecte, precum studiul topografic avizat de OCPI, studiul geotehnic sau expertiza tehnică. De asemenea, există neclarități privind identificarea cadastrală a terenurilor, iar proiectul include lucrări propuse sau executate pe zone neintabulate. În plan tehnic, apar neconformități legate de dimensionarea locurilor de parcare și de amplasarea acestora, precum și lipsa unor soluții pentru colectarea apelor pluviale.
Documentația a fost elaborată de firma coordonată de Mihai Vărzan, în numele Primăriei Sectorului 2.
Între timp, după ce Radu Mihaiu a depus o contestație și a adus în atenția publică subiectul, Primăria Sectorului 2 și-a retras memoriul depus la Direcția de Mediu. „Pentru a scăpa de răspunderea legală pentru distrugerea spațiului verde, administrația încearcă să rescrie realitatea din teren prin documente. Copacii nu s-au mutat singuri – asfaltul a venit peste ei, iar acum rădăcinile sunt acoperite”, a declarat Mihaiu.
Pentru clarificarea acestor diferențe, G4Media a transmis o solicitare oficială în baza Legii nr. 544/2001 către Primăria Sectorului 2, prin care au fost cerute autorizațiile și avizele aferente lucrărilor, documentele tehnice obligatorii, explicații privind diferența de 8.000 mp de spațiu verde, situația cadastrală a terenurilor, precum și informații privind costurile lucrărilor, firmele implicate și contractele în baza cărora au fost executate. Răspunsurile vor fi publicate imediat ce vor fi comunicate.