FOTO Am fost la Sulina pentru o săptămână și am înțeles de ce avem un număr atât de mare de cazuri COVID-19

• „Viața acestui mic port cosmopolit este originală și interesantă. Are un farmec și un pitoresc deosebit (…) Toată populația se hrănește din viața portului. Aici e o viață de colonii. Comerțul levantin atrage aventurieri din toate semințiile, care se perindă pe aici să pescuiască în apa tulbure a Dunării. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile și toate limbile”, scria Jean Bart în ”Europolis”.

Mi-am luat un scurt concendiu în august și-am zis să plec departe, să ne bucurăm în familie de câteva zile liniștite. Am evitat locurile clasice de pe litoral după ce-am văzut imaginile cu maldărul de bombardieri care ignorau orice regulă de bun simț. Tot de teama unei invazii otomane am renunțat și la Corbu, un loc special pe care l-am ales în ultimii ani, dar care a fost re-descoperit de mii de români în plină pandemie.

La Sulina părea ceva mai complicat de ajuns, că trebuie să mergi pe apă. 11 ore pe drum din Cluj la Tulcea, iar de-aici începe distracția.

Am căutat un loc de parcare unde să ne lăsăm mașina pentru câteva zile, până când ne vom întoarce. Parcarea de la intrarea din port era plină la ora 8 dimineața. Finalmente, găsim un loc public pe stradă, dar aici nu merge nici un parcometru. Naiv, întreb pe cineva: păi cum, da nu pot plăti prin SMS? Se râde în hohote.

Mai căutăm și găsim un parcometru funcțional, cu chiu, cu vai.

Intrarea pe faleza din Tulcea arată ca în anii 90. Asfalt spart peste tot, nicio toaletă, niciun loc umbrit. Întreb un taximetrist, îmi arată un birt de lângă parcare, unde doi trag la măsea de la prima oră. Intru cu mască, dar nimeni nu poartă mască acolo. Merg la toaletă, unde două muște roiesc jucându-se deasupra unui capac din lemn care lucește. Ies imediat afară, mă dezinfectez.

Acum aveam de așteptat nava rapidă Diana. Rapidă că ajungi din Tulcea în Sulina într-o oră și jumătate pe Dunăre.

Aici, zeci de turiști unii lângă ceilalți. Umăr la umăr. Ca de la camarad la camarad. Unii nu poartă nici mască. Stăm la o distanță rezonabilă, dar trebuie să ne apropiem fiindcă omul responsabil cu nava Diana strigă pe nume oamenii, în ordinea rezervărilor făcute: Popescu, Irimia, Ioanide.

Ne strigă și pe noi și cu greu ne facem loc printre oameni. Avem trei locuri. Intrăm într-o saună absolută. Mai stăm vreo 10 minute, iar câțiva din dreapta își dau jos măștile. „Nu pot, mă sufoc”, țipă o doamnă.

Stăm cu măștile. Continuă să urce turiști. Nu se respectă nicio regulă. Navigatorii locali îmi amintesc de șoferii de maxi-taxi care opresc în fiecare sat și iau nefericiți la ocazie pe care îi așază în picioare. Și aici e full.

Pornim.

În primele rânduri, un bărbat cu nasul mare renunță la corvoada numită mască. Alții își găsesc motive scoțând ceva de mâncare, niște sărățele. Drumul durează 1 oră și jumătate. Ajungem în Sulina. Toți se ridică și se înghesuie să fugă din nava rapidă ca și cum ar fi în contratimp, de parcă vaporul ar urma să-i ducă pe toți înapoi în Tulcea.

Așteptăm, culoarul se blochează. Sunt zeci de turiști unul lângă celălalt.

Ieșim la lumină. Alte vapoare și vaporașe ajung în Sulina, de unde se formează cârduri întregi de turiști.

Scăpăm din înghesuială și mergem să ne cazăm undeva în apropiere, la Casa Ana. Pensiunea e o casă veche, de după al doilea Război Mondial, cu o curte lungă și umbrită de o viță de vie generoasă. Umbra e reconfortantă, la fel ca și camerele răcoroase. Și gazdele te primesc cu o masă îmbelșugată. Aici se mănâncă exclusiv pește. La un moment dat primim chiar niște chiftele și mă bucur să le văd, dar, de fapt, sunt chiftele din carne de pește. Ardeii umpluți sunt tot din carne de pește. Am primit chiar și șnițele din pește. Ciorbă de pește. Pește. Dacă îți place peștele, e locul ideal.

Sunt turiști peste tot și veniți de peste tot. Cel mai bine se vede asta pe esplanadă, unde terasele sunt pline de turiști. Sau, în cazul nostru, la supermarket.

Fiind în Sulina, aici nu există decât un jucător local. Supermarketul „SURU”, unde vine toată lumea să mai cumpere una, alta. Kaufland, Profi, Cora sau alte asemenea nu își complică existența cu aprovizionări făcute pe calea apei.

„Suru” are o politică ciudată în timp de pandemie. Magazinul e plin ochi. Sunt zeci de oameni care se lovesc cu coșurile unii de alții. La intrare e o domnișoară tânără care numără câte 10 ieșiri, apoi lasă încă 5o de oameni să intre deodată. Cineva întreabă una dintre casierițe, care poartă masca sub nas, de ce sunt lăsați atât de mulți înăuntru, iar doamna îi răspunde că nu-s chiar atât de mulți.

Un bărbat intră fără mască, iar un angajat de la magazin îl întreabă: – Nu aveți mască?

-Nu!, după care omul își face cumpărăturile.

Plaja e la vreo doi kilometri de localitate și poți merge ori pe jos sau cu bicicleta prin soare, cu maxi-taxi sau cu taxiul.

Dacă ne raportăm tot la regulile de bun-bimț, e bine de menționat că nici un taximetrist nu poartă mască în Sulina. Niciunul. Ne-am urcat în mașină purtând măști, iar șoferul a zis că își ia și el masca. Și-a fixat-o cu multă măiestrie sub barbă și-a pornit cu 100 de la oră, cu roțile scrârțâind, de parcă ne-am fi aflat în ceva competiție automobilistică locală.

Drumul care duce spre plajă trece și pe lângă cimitirul din Sulina. E unic în România și chiar în Europa. Neamenajat pentru turiști, cimitirul e locul de veci pentru înalți funcționari ai Comisiei Europene a Dunării, danezul Magnusen – inginer-șef al lucrărilor din Sulina, inginerul Carl Kühl un cuplu tânăr îndrăgostit – o prințesă și-un pirat grec, precum și pentru alți navigatori. În perimetrul cimitirului sunt înmormântați cetățeni de 21 de naționalități, aparținând cultelor creștin, musulman și iudaic. Unele monumente funerare sunt adevărate opere de artă.

Pe plajă sunt câteva terase, dar nu există niciun grup sanitar. E o zonă destul de mică comercială, cu șezlonguri și umbrele, dar pe lângă e liber și te simți în siguranță.

Tot în apropiere e celebrul complex al Elenei Udrea, care nu s-a mai inaugurat niciodată.E vorba de un proiect imobiliar pentru infrastructură turistică care viza dezvoltarea de spaţii de recreere pentru turişti şi a unui centru de sănătate, precum şi infrastructură rutieră care să faciliteze accesul la faţa locului. Asta deşi zona este sit Natura 2000, aflându-se de asemenea sub protecţia directivei „Păsări” şi directivei „Habitate” ale Uniunii Europene. De la Guvern s-au pompat bani aici, s-au construit câteva căsuțe și un drum cu scânduri, după care totul s-a oprit.

Câteva căsuțe sunt funcționale și aici se cazează, pe pile, câțiva turiști care știu pe cineva, care la rândul lor știu pe cineva. Alte căsuțe destinate turismului sunt ținute ca loc de depozitare pentru câteva baruri aflate pe plajă.

Unele au perdele și aer condiționat care funcționează. Apusurile și răsăriturile sunt memorabile în Sulina.

Dacă nu vreți neapărat la plajă, puteți încerca să pescuiți, așa cum am făcut-o și eu pe un canal ce dădea în Dunăre. Aici m-am întâlnit cu un domn din Ploiești, foarte povestitor și gata să te ajute cu orice. Am stat câteva ore împreună, până când mi-a spus că beleala cu Covid e o șmecherie mondială menită să conducă lumea, iar medicii nu fac nimic dacă nu primesc ceva la schimb. L-am înțeles fiindcă avea o poveste personală, cu fiica sa care, mușcată de un câine când era mică, a fost dusă la spital în Ploiești, unde s-a ales cu stafilococ auriu și-a stat trei săptămâni la ATI.

Într-o altă zi am încercat să închiriez o bicicletă. Ajung la standul cu biciclete, unde un tânăr dă la pompă.

-Bună ziua, zic, pot s-o iau pe asta?, îl întreb indicând una dintre biciclete.

-Pe care o vrei!, mă liniștește. Numai că trebuie să te întorci peste jumătate de oră, că toate au pană. Dar o rezolv pe care o vrei.

Avea omul vreo 20 de biciclete, pe puțin și toate cu roțile sparte.

Am revenit în juma de oră, mi-am luat bicicleta, dar nu prea avea frâne. Am zis că merg încet. Oricum e mai sigur decât să te deplasezi cu taxiurile locale. I-am întrebat pe câțiva localnici de ce nu respectă mai nimeni nici o măsură dintre cele recomandate.

-Ați văzut cazuri de Covid la Sulina?, mi-a răspuns o femeie.

-Păi a fost testat cineva?

-Nu știu.

-Ok.

-În plus, domnule, ai cu cine să respecți? Uită-te la toți oamenii aceștia, îi vezi că vor să respecte ceva? Să mă duc eu bătrână să le spun? Sunt în vacanță, se distrează. Când ești la distracție, te mai gândești tu la Covizi?

Am stat o săptămână la Sulina. Avem țara pe care o merităm. Frumoasă, dar prea populată. Degeaba încerci tu singur să respecți câteva reguli de bun simț, căci alții nu vor să facă nimic.