G4Media.ro

Fostul purtător de cuvânt al PSD a trecut la Pro România. Adrian…

Fostul purtător de cuvânt al PSD a trecut la Pro România. Adrian Dobre: „Social-democrația nu este despre ură”

Fostul purtător de cuvânt al PSD, Adrian Marius Dobre, și-a anunțat sâmbătă seară trecerea la partidul condus de Victor Ponta. Dobre și-a justificat intrarea în Pro România prin faptul că PSD a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere, un drum antieuropean, al extremei şi al populismului.

Mesajul integral postat pe Facebook de Adrian Dobre:

Dragi prieteni,

Am intrat in Partidul Social Democrat in 2010 la Consiliul National al PSD. Am urmarit personalitatea politica a fostului premier Adrian Nastase. Am avut onoarea sa lucrez cu presedintele Consiliului National al PSD o perioada. Pana cand a fost bagat la puscarie in urma unui simulacru de proces.

Am urmat apoi calea politica social democrata, am muncit zdravan si cu multa placere multi ani.

Am fost intotdeauna un om de stanga desi am muncit toata viata in mediul privat. Am ocupat pozitia de secretar de stat si purtator de cuvant al PSD.

Cred in dreptate sociala, in egalitate de sanse dar cred in acelasi timp si in valoarea adaugata a economiei libere, a initiativei si a creativitatii.

Si mai cred cu tarie ca locul Romaniei este cu capul sus in Europa.

Vreau ca atunci cand baietii mei ma vor intreba (in scurt timp) care au fost valorile in care am crezut si pe care le-am promovat sa ma pot uita in ochii lor fara rusine, sa le raspund ca am fost de partea binelui si am facut lucruri bune pentru Romania.

PSD a intrat din pacate pe un drum fara intoarcere. Un drum antieuropean. Un drum al extremei si al populismului. Cu un discurs al urii, menit sa divizeze si sa antagonizeze clasele sociale.

Dar social democratia nu este despre ura. Social democratia inseamna incluziune, toleranta si bunastare, sansa la viata si la dezvoltare personala.

Am cumpanit indelung si am luat o decizie importanta pentru mine.

Din aceste considerente, prieteni, de astazi sunt ProRomania! Singura alternativa social democrata si europeana din Romania!
#proeuropa #pronato #probunastare #prodezvoltare #proonestitate#proRomania

Sursa foto: Facebook
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

43 comentarii

  1. Amice cine l-a băgat în pușcărie???
    Nu cumva „pisicutul mincinos”,V V Ponta???????

    • Te referi la viitorul imediat sau la condamnarea din dosarul „Referendumul”, in care dosar nu scrie nicăieri cum că Ponta l-ar fi indemnat să ia legătura cu Lumea de Dincolo…?!

    • Asta zice că toată viața lui a fost un om de stânga deși a lucrat la privat. O excepție, nu? Cum s-ar zice, un om de stânga care se respecta lucrează la stat și doar fura, nu?

  2. „PSD a intrat din pacate pe un drum fara intoarcere. Un drum antieuropean. Un drum al extremei si al populismului. Cu un discurs al urii, menit sa divizeze si sa antagonizeze clasele sociale.”

    Ce faceti oameni buni? V-a cumparat Soros? Inca putin si votati cu Iohannis :))

  3. Și noi care credeam că mergi la USR, pentru că USR va înlocui PSD, nu Pro Ponta !

    • Faptul ca stapanul tau, Dragnea, uraste Pro Romania la fel ca pe USR, demonstreaza ca Dragnea e in rahat pana in gat si pe cale de disparitie.

  4. Destul de clar. Cam tot ce e din Securitate primeste ordin sa paraseasca PSD-ul. Este incredibil cat s-au curatat astia ai lui Dragnea de infestarea securista. Zgonea, Ponta, Maior, Dancu, Rus, Georgian Pop, Banicioiu, Corina Cretu, Tudose, Chirica, etc, etc. PSD devine un partid de civili cum e normal in democratie. Din pacate, PNL o ia invers. Danca, Rares Bogdan, Burduja Junior, toti veniti pe linie securista… Grav

    • Si cand vor intra la puscarie (destul de curand) cutrele securisto-mafiote dragnea, valcov si toata ceata de lichele care-i inconjoara, pesedeul va fi si mai uscat – si mai curat, precum un pampers intens utilizat intins pe gard si batut de vant. Aferim!

    • Victor, se vede de la o posta ca esti un cacat de sluga PSD.

      Ce aberezi tu nici macar nu sunt gandurile tale, ti le da cineva sa le spui, cum ii da Dragnea lui Dancila hartiuta cu minciuni de spus la Bruxelles.

      In viziunea bolnava a lui Dragnea, oricine nu e sluga lui e automat securist.

    • Nu sunt sluga nimanui, nu sunt pesedist si nici nu il cunosc pe Dragnea. Constat ca din partidul lui se evapora securistii. Mie chiar mi se pare o organizatie abominabila Secuiritatea prezenta, inclusiv „goarnele” ei…

    • Mai bine erai slugă. Așa, ești numai prost cu crăci. Îți convine? Sau mai bine recunoști că ești sclavetele lui Daddy.

    • @victor, sigur, se vede că nu ești pesedist 🙂
      PSD se curăță, va rămâne în curând un partid numai de șarlatani pur-sange, borfasi, curve și analfabeți..din aia 100%, , nu semi cum erau cei care au plecat. PSD se va reincarna in PRM ( văd că au preluat si doctrina)
      Ce nu vedeți voi, încă, e că va curatati și de votanții voștri, cu timpul poate ajungeți să nu depășiți nici pragul electoral…asta poate au văzut aia care au schimbat barca și voi încă nu vedeți sau nu vreți să vedeți..
      Pe Dragnea îl înțeleg, nu are alternativă, el este cel care reprezintă PSDul de azi, din cauza căruia e hemoragie către PRO (daca ar dispărea el din partid, s-ar reîntoarce și cei plecați, inclusiv Ponta), dar ceilalți? E normal comportamentul de dictator al lui Dragnea? E normal discursul lui anti-UE ( la milioanele de români plecați afară va gândiți?)?
      Ăsta e doar un borfaș care nu vrea să meargă la pușcărie, să răspundă în fața legii; acum trage totul după el, in prăpastie, numai sa se salveze. Lui nu ii mai trebuie UE, nu ii mai trebuie justiție și pretinde ca și noi, ceilalți cateva milioane de români să ne aliniem după el și să ne aruncăm în prăpastie cu el
      Du-te în piețe, printre oamenii de rând, in tramvaiele aglomerate către Obor, sa auzi ce părere au de el ! Probabil atunci vei schimba si tu barca ( daca nu ești legat pe veci, dependent, de Dragnea)
      Ce însemnă pt tine securitate? Ăia care trebuie să se asigure că țara este în siguranță, că nu există pericolul sa fie acaparată de hoți sau ruși/ forțe străine ilegale? Aia care au datoria sa lupte ca țara sa fie securizată la atacurile din interior sau exterior, să nu se prăbușească?
      De ce nu ar trebui sa existe SRI , să nu se afle nimic din ticălosiile puse la cale de borfași și forte care pot ataca statul de drept? Eu cred că confunzi securiștii lui Ceaușescu ( ai căror urmași sunt cei gen Dragnea, Tariceanu, Dan Voiculescu,…) cu cei care ar trebui sa se asigure că statul e safe și care trebuie sa contracareze acțiunile de subminarea a economiei și statului de drept..daca ne gândim la Dragnea, Vâlcov și Teodorovici o să găsim unii dintre cei care lucrează de zor la prăbușirea economică a țării, asta fiind doar un ex de atac
      Daca ne gândim și la modul în care au golit pușcăriile, au modificat legile să îne transforme într-un rai al infractorilor, cum au pus la cale atacarea propriului popor la proteste, la modul în care au delapidat bugetul de stat și provocat prăbușiri ale bursei, la modul în care au distrus relații internaționale ( până și cu Japonia) , cred că SRI a fost chiar f blând…

    • P.S. daca Irinuca îl părăsea si ea, din gelozie sau insatisfacție, insemăna că și ea era securistă?

    • Dragă @cuochiipevoi,
      Dar de ce o spui la modul ipotetic? Ai răbdare să vină noaptea nunții, că la cât de îmbătrânit arată in ultima perioadă, nu-l văd însurat prea mult timp…!
      @Victor,
      Te cred că nu ești pesedist din mai multe motive:
      -pesediștii „pur-sânge” sunt proști de bubuie; (nu te grăbi să-mi mulțumești)
      -Livache a fost sfătuit să nu-și ia „goarne” (tu-i numești așa) dintre membrii partidului. Nu se știe când va fi nevoit să scape de câte unul și nu-l lasă inima să-și decimeze partidul;
      -pesedistii nu au timp să scrie comentarii pe forumuri atâta timp cât nu mai prididesc să tot fure de când au ajuns la guvernare;

    • Dragă, @cuochiipeula, ia-o-n dos, taliban secu.
      Ia-o și tine-o bine! VOTAȚI PSD!

    • Bre @dobre, ce viață și trai pe capul vostru când puteați fura in liniște, după pofta inimii, fără să vă ia nimeni la întrebări! Iar poporul știa că furați și spunea ” să fure, dar sa ne mai dea și noua câte ceva, să ne mai facă și noua câte ceva”!
      Nu, bre, nu e normal sa furi nici măcar un leu…voi ați fost atât de hapsâni că ați ras toți banii și nu ați făcut nimic! Dezastrul după voi, nu sunteți în stare de nimic- doar împrumutați bani să îngropați generațiile viitoare și aruncați cu ei in toate direcțiile ( 99% vouă și mai dați și 1% mită electorală).
      Ce lăsați , PSD-istilor, generațiilor viitoare, doar datorii??? Ce lăsați în urma voastră ( pt țară, nu pt familiile voastre pe care le-ați umplut de blestemele poporului)

    • Il sfatuiesc pe @zise dobre cel original sa nu se descurajeze, si eu am fost nevoit intr-un timp sa las totul la o parte si sa ma concetrez pe activitatea de sugrumat clone, dar trebuie sa va spun ca la un moment dat incepi sa ai si satisfactii, deoarece nimic nu se compara cu satisfactia pe care o ai in momentele in care incep clonele sa ceara indurare si sa promita solemn ca nu mai fac…!

  5. PSD e ca o familie mafiota, isi etaleaza puterea prin ura si atrocitati.

  6. Tovarășii, dar cata promptitudine. Aveți directive de la Partid să vă discreditati disidenții?

  7. Pai vazi, Marius, cand se straduiau altii sa iti arate cum este psd.ul tu te ambitionai sa demonstrezi ca se inseala, ca psd este lapte si miere.
    Acum noi ce sa intelegem? Ca te prinzi mai greu?

  8. S-a mai trezit unul ca PSD e antieuropean.Pana la alegeri o sa va mutati toti la partidul lui Ponta si uite asa lupii isi vor schimba blana si vor deveni oi. Brusc va intereseaza statul de drept dupa ce ati ciopartit justitia,ati scos milioane de oameni in strada si cu ajutorul CCR cat de curand scoateti si Romania din UE.

  9. asta e un nesimtit, care nu a muncit decat la stat prin ministere si care debita la tv toate mieriile primite pe punctaj… acum ca vede cum corabia incepe sa i-a apa fuge ca sobolanul la ailalta struto camila de stanga… fripturist oportunist

  10. La dobitocul asta nu ma asteptam!

  11. Dar unde sunt @necunoscatorii cunoscuti? Sa iasa la inaintare si sa ne explice, noi suntem total confuzi, nu mai intelegem nimic din ce se intampla ! A vrut sa se eschiveze de la plata darului la nunta? Si-o fi dorit sa fie nasu’ mare, dar n-o fi fost de acord Irinuca sa-i arate pasarica ? A incepu sa se simta in Kiseleff 10, pe holuri si peste tot, miros de individ aflat cu un picior in groapa?

  12. ”Irinuca, dragostea mea, azi noapte in timp ce tu vorbeai la telefon cu prietenul ala al tau, Borcea, eu am visat ca am ajuns Presedinte ! O fi de la pastilele albastre, efectul pentru care au fost concepute nu si-l mai fac, dar la lume vise desarte aduc…! Sa-mi aduci aminte sa ies maine in fata poporului si sa-i amenint pe capitalistii astia de la Pfizer…”

    • A zis că de acum e mare patriot, nu o să mai înghită pastile străineze ( doar de la Antibiotice Iași și Cantacuzino sau de la vraci), nu o să mai mănânce decât mâncare românească ( nici fiu-su nu o sa mai importe porci din Olanda), nu o să mai cumpere haine de firmă din afară ( geaca cu care s-a afișat la Craiova o va arde), nu o sa mai circule cu BMW’u (doar cu Dacia model vechi, că nici de la multinaționalele românești, gen Dacia -Renault, nu mai vrea), nu o să își mai facă vacanța în Maldive, Brazilia sau Dubai ( va merge doar la băi, undeva prin țară, mai ales din cauza vârstei și pt șale), lu’ Irinuca nu o să îi mai cumpere ceasuri și bijuterii elvețiene, pantofi și genti de mii de euro importate…cred că o să își dărâme și conacul din Alexandria, o să își facă o casa din chirpici și cu wc in curte (fără materiale straineze, fără piscină), etc, etc
      La proprietățile și cocotierii din Brazilia va renunța, oricum nu mai are intrare în gară de acolo- din care se zice..probabil își va scoate și banii din conturile străine și va închide off-shore urile și va dona banii poporului de la care i-a furat…vrea sa se curațească atât trupește, cât și dpdv spiritual ..

    • Să aibă grijă să nu se curețe la figurat, de la viața dezordonată și de la atât păcat…!

  13. Cred ca in acest moment, cel mai mare pericol pentru Livache e Victor Ponta, si asta pentru ca Ponta cunoaste pe dinafara cum e aranjata toata vesela bucatariei din Kiseleff 10…!
    PS. De si-ar aduce aminte cum e aranjat si subsolul, ar fi floare la ureche sa-l arunce pe tobogan in jos…

  14. Pe moment,acestui revolutionar pesedist i s-a ridicat pacla,ceata din ochi.Putoii astia au impresia ca daca isi spun „de stanga” toata lumea pica in cur de spaima.I-am spus putoi pentru ca la Revolutie individul se juca cu masinute.El nu stie ce inseamna „stanga”.Isi da numai cu parerea.El crede ca stanga inseamna ajutoare sociale.Si nu in ultimul rand,chiar discursul lui de adio din PSD este antieuropean si patruns de ura si nationalism.Ce naste din pisica….

  15. De cate ori l-am ascultat, nu mult timp si cu dificultate, pe acest ceatatean la vreun post TV, am avut impresia ca ascult dispretul personificat la adresa a tot ce nu era psd.

  16. Social-democratia nu este o ideologie. Este o infractiune. Un articol din codul penal.

  17. Cred ca după alegerile europarlamentare dacă vor vota minim 60-65%,PSD va face implozie si toții vor încerca să se salveze politic pe unde pot! Atunci vom vedea curve politice noi,pe cele vechi le stim deja în persoana unuia ca Dobre.

  18. nene dobre,
    Afirmi :”Cred in dreptate sociala, in egalitate de sanse dar cred in acelasi timp si in valoarea adaugata a economiei libere, a initiativei si a creativitatii”.
    Pana acum ce ai facut in calitate de purtaor de cuvant al psd? Ai promovat inechitatea sociala (vezi pensiile speciale, salariile nesimtite ale primarilor, indemnizatiile si pensiile porcesti ale parlamentarilor, etc etc) ; ai promovat si sustinut inegalitatea sociala (vezi angajarile pe ochi si tuhaz frumos, angajarile pe baza de legaturi de rudenie si cotizare / spaga din ministere, agentii guvernamentale, companii de stat etc) ; ai sustinut pe la toate televiziunile de casa ale psd_ului politica acestui partid de strangulare a initiativei , creativitatii si ai „luptat”impreuna cu corifeii partidului impotriva economiei libere (vezi atacurile repetate si imbecile impotriva multinationalelor).
    De asemenea mai afirmi : „Vreau ca atunci cand baietii mei ma vor intreba (in scurt timp) care au fost valorile in care am crezut si pe care le-am promovat sa ma pot uita in ochii lor fara rusine,….”
    Eu cred ca ar trebui sa procedezi precum postelnicu, fostul ministru de interne a lui ceausescu si sa le spui copiilor tai : „AM FOST UN DOBITOC”

  19. Este adevarat ca Adrian Marius Dobre a fost unul dintre cei mai stilati si „spalati” membri ai psd.
    Dar, tot atat de adevarat este ca si el a contribuit, poate mai mult si mai „argumentat” decat alti psd-isti la actuala stare in care a fost adusa Romania de catre coalitaia toxica psd – alde si la la consolidarea pozitiei mafiotului dragnea. A avut si el acelasi reflex comunist de a se lepada de eventualele idei proprii si de a manca c…. t cu sarg, inchizand ochii si acoperindu-si nasul. S-a aliniat spiritului de turma care domneste in psd ( si nu numai, din pacate) conform caruia nu trebuie sa gandesti si sa ai idei, imbratisand pe nerasuflate si nemestecate tot ce spune partidul si ce glasuieste liderul suprem. Faptul ca are un IQ peste cel al dancilei sau al rovanei, nu- I scuza pacatele. Oricum, el nu face parte din categoria unor Sorin Moisa sau Mihai Chirica, cei care au refuzat sa gireze neconditionat ticalosiile psd – iste.

    In aceeasi ordine de idei, psd nu mai este demult un partid politic, ci o gasca de infractori, un grup mafiot organizat, a carui singura ideologie este salvarea lui dragnea si a tuturor infractorilor si distrugerea statului de drept.

  20. inca un latrau care paraseste gashca. da, da! Votati Pro Romania si vedeti calul Troian dupa …

  21. Acest partid a lui Ponta va inghiti unul cate unul indivizii din… nu-i spun pe nume, apoi va face o gura mare- mare si va inghiti tot partidul, care va disparea ca PDL in PNL, nici nu au vreun lider. Vor vorbi mereu despre doctrina de stanga, despre social-democratie ca sa inteleaga bine vechiul electorat pe cine sa voteze.Apoi vor umbla sa il darame pe Ponta, care ar face bine pentru el sa stopeze invazia, dar nu va rezista tentatiei, au infrastructura.Acum toti vorbetii astia sunt pro-europeni, s-ar dori in PE , o apreciaza pe LCK.Nu scapam de ei.

  22. „PSD a intrat din pacate pe un drum fara intoarcere. Un drum antieuropean. Un drum al extremei si al populismului. Cu un discurs al urii, menit sa divizeze si sa antagonizeze clasele sociale.”

    Pai bai „Bula”, nu tu urlai in gura mare pana acu’ vreo cateva zile ce bine le face PSd pe toate, ce crestere economica avem, cum n-am mai avut niciodata, ce pensii si salarii am marit din imprumuturi, ca avem bani pentru toate da’ a 2-a zi emiteati titluri de stat ca punga era goala?

    Daca isi permitea careva sa te contrazica il faceai populist si demagog. Pai oare cine era? De ce nu ai spus atunci adevarul si ai sustinut minciuna?

    Ca sa nu o mai lungesc ca nu merita, iti doresc sa ajungi la lada de gunoi a istoriei alaturi de seful tau dracnea si de mitocanu tradiceanu, cei care se dau mari nationalisti dar care au vandut resursele strainilor si care acum spun ca nu ei, altii.

    ps: tradiceanului ii mai doresc sa ii bage careva pe gat tot titeiul extras de OMV, la un moment dat.

  23. Ma amuza comentatiile sustinatorilor psd. De fapt, al sclavilor psd. Nu fac altceva decat sa ne irite si sa trimita la votul anti psd pentru ca ne iau de prosti. Nu au observat ca acest site are alt public, fara nicio legatura cu spalatii pe creier de la Căcâna. Asa ca va rog, continuati…

  24. A plecat ca nu a primit.

    • Dobre. Un bandit. Nu plătea salariile. Și dădea minim pe cartea de munca după care plătea la negru. Deci eluda statul ordinarul. A dat teapa cu salariul.

  25. ăsta este un jeg ! o mizerie !