Fostul premier Victor Ponta a anunţat marţi că a depus prima sesizare împotriva ministrului de Externe, Oana Ţoiu, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar săptămâna viitoare va înainta şi o plângere penală la Parchetul General, transmite Agerpres. „Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Ţoiu la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Urmează, […]
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a solicitat luni premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de control la Ministerul Afacerilor Externe pentru a verifica situaţia legată de transportul românilor din zona de conflict din Orientul Mijlociu. Totodată, el a anunţat că le va cere parlamentarilor partidului din comisiile de politică externă să îi cheme la audieri pe […]
Fiica lui Victor Ponta, Irina, a ajuns vineri în țară, cu un zbor comercial, a declarat fostul premier pentru G4Media. În urmă cu o zi, surse apropiate familiei au susținut că fiica lui Ponta, Irina, ar fi fost chemată de la Abu Dhabi, unde își face studiile, de consulatul României din Dubai și inclusă în […]
Victor Ponta a fostă păcălit de doi farsori ruși. Realizatorii emisiunii „Vovan & Lexus” l-au sunat pe fostul premier aflat în mașină, iar acesta a crezut că discută cu fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko. Ponta susține acum că nu ar fi fost păcălit de cei doi comedianți și că a fost vorba, de fapt, […]
Victor Ponta a declarat, duminică noaptea, că s-a întâmplat exact ce au zis cei din coaliţie, s-au luptat cu el şi a ajuns Nicuşor Dan în turul 2. El a precizat că vin zile de schimbate şi ”nu crede că va mai fi foarte mult acest Guvern”, iar după 18 mai vor fi ”nişte vremuri […]