
Fostul ministru spaniol pentru buget, pus sub acuzare pentru corupţie
Fostul ministru spaniol pentru buget, Cristobal Montoro, membru al Partidului Popular (PP, de dreapta), a anunţat joi că se retrage din partid, după ce a fost inculpat într-un caz de corupţie în care este suspectat că ar fi acţionat în favoarea unor întreprinderi industriale, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Această decizie intervine în timp ce PP şi-a înmulţit criticile în ultimele luni împotriva Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), afectat şi el de scandaluri de corupţie, care au fragilizat puternic guvernul premierului Pedro Sanchez.
Cristobal Montoro, ministru al bugetului în guvernul condus de Jose Maria Aznar între 2000 şi 2004, iar apoi în cel al lui Mariano Rajoy între 2011 şi 2018, „şi-a comunicat în această dimineaţă decizia de a renunţa la statutul său de membru al Partidului Popular”, au indicat surse din PP.
Această decizie a fost luată după inculparea anunţată miercuri a lui Montoro şi a altor 30 de persoane pentru „corupţie”, „fraudă”, „fals şi uz de fals” şi „trafic de influenţă” într-o anchetă deschisă în 2018 de un judecător de instrucţie din Tarragone, în Catalonia (nord-est).
Acest judecător îl acuză pe fostul ministru că ar fi creat o „reţea de influenţă” pentru a promova evoluţii legislative în favoarea unor fabricanţi de gaze industriale, primind în schimb „sume importante” pentru o societate pe care el o fondase cu câţiva ani înainte.
Întrebat despre acest dosar, unul dintre responsabilii PP, Juan Bravo, a declarat că „respectă” munca judecătorilor, estimând totuşi că acest caz este diferit de cele care vizează PSOE. „Aici nu se aude vorbindu-se despre mite, prostituate, favoritisme pentru prieteni”, a spus el.
Mai multe anchete au fost deschise în ultimele luni împotriva unor apropiaţi ai premierului Pedro Sanchez, între care fostul nr.3 în PSOE, Santos Cerdan, suspectat că ar fi luată mită în schimbul unor contracte publice şi ar fi beneficiat de servicii de prostituţie. El a fost plasat în arest preventiv.
Acest scandal, care îl implică de asemenea pe fostul ministru al transporturilor, Jose Luis Abalos, l-a pus în dificultate pe premierul venit la putere în 2018 care promitea însănătoşirea politicii spaniole, după un vast scandal de corupţie în cadrul guvernului lui Mariano Rajoy.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.