Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius, profesorul Gheorghe Ţarălungă, a fost miercuri condamnat, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Constanţa, la opt ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În acelaşi dosar, studentul Evangelos Faloutsos a fost condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare.
Conform procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, în ianuarie 2015, inculpatul Ţarălungă, în calitate de profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, „a primit de la zece studenţi sume cuprinse între 200 şi 600 de euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene”.
La sfârşitul aceleiaşi luni, „pentru acelaşi motiv, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 de euro”, potrivit anchetatorilor, fiind totodată organizată acţiunea de prindere în flagrant.
Sursa Foto: Ziua de Constanța
Justitia romana face dreptate. Deci tipul asta ia 8 ani pt 2000 pana la 6000 de euro mita, si Dragnea ia 3.5 ani pentru 25 000 Euro. Tipul asta era decan si Dragnea era presedinte de consiliu judetean. Este corecta justitia asta?
Doar cu atit l-au prins. Dovada este numarul de felceri din sistemul sanitar, adica criminali cu diplome de medici.
A fost in forma continuata… Asta mareste gravitatea. Dragnea nu a primit mita, a fost abuz in serviciu si instigare pare-mi-se. Nu poti compara mere cu pere.
Justitia aplica legile: daca legile sunt imorale, si justitia este imorala.
Hoții la pușcărie, indiferent de valoarea furtului și o mână tăiată!
Și madam Udrea care a recunoscut că a plimbat o valiză cu sute de mii de euro până i-a pierdut procurorii urma, de ce este acasă bine mersi??????
Și mulți alții că ea!!!
In funcție de ce se dau sentințele, că mă gândesc că la facultatea de drept învață toți după aceleași cărți.
În funcție de $$$$$$$$$$$$$$$$ sau Euroooo
In sfarsit o condamnare adevarata, nu asa-zise condamnari de maximum 2 ani de inchisoare si obligatoriu cu suspendare sau chiar cu amanarea aplicarii pedepsei. Condamnari de cel putin 7- 8 ani de inchisoare pentru spaga sunt solutia pentru starpirea acestui liagel.
In sfarsit o condamnare adevarata, nu asa-zise condamnari de maximum 2 ani de inchisoare si obligatoriu cu suspendare sau chiar cu amanarea aplicarii pedepsei. Condamnari de cel putin 7- 8 ani de inchisoare pentru spaga sunt solutia pentru starpirea acestui flagel.
Avem o Tara, plina de Generali, decani, profesori si mitocani,
trebuie sa ai o supradoza de prostie (pun intended) ca sa fii decan si sa iei spaga.
asta e in stare si la puscarie sa ia spaga de la detinuti ca sa le faca prescriptii medicale cu medicamente/droguri… asa ca ochii pe el ca pe butelie (chiar parca are culoare de butelie, nu?)
Deci, numai ăsta poate scoate cel puțin 10 medici prost pregatiti pe mâna cărora putem avea ghinion să intrăm…și cati or mai fi:.
„a primit de la zece studenţi sume cuprinse între 200 şi 600 de euro, pentru a-i promova, în condiţii nelegale, la diferite examene”.
Frate, de ce te mai faci medic daca nu ai capabilitatea necesară, daca nu ai dorința de a invata pe cât de mult posibil din pasiunea de a salva vieti?
Acești indivizi se fac medici doar pentru bani, pentru salarii și spagi!? Nu au nicio remușcare știind cum au ajuns medici? Ca pot omora oameni?
Atât profesorii, cât și studenții au gândire de criminal, nu ii afecteaza ca aceste acțiuni pot omora oameni!
Ce ne mai miram daca până și unii piloti fura exemane, neconstientizand ca isi pun propria viață in pericol!
Si cu examenele auto e acelasi lucru, un individ care și-a cumpărat carnetul sau fisa medicala poate omora in orice moment pe cineva…
Pedeapsă justă, ideea este cam cât ar merita unu ca Vâlcov, spre exemplu, care a furat tată, nu glumă
Legat de piloti: daca as fi sef de comisie as inchide ochii intr-o singura situatie – daca vrea Victoras Micula brevet de pilot, fara sa aiba macar 1 ora de zbor. Cu o singura conditie insa: la primul zbor singur la mansa, sa isi ia clanul cu el si sa incerce sa refaca zborul peste Carpati al lui Aurel Vlaicu.
La fel, i-as da lui Victoras chiar si diploma de medic, insa cu obligatia de a isi trata exclusiv familia si eventual pe Dl. Dragnea si pe Dl. Mazare de la Rahova.
De ce Victoras ? pentru ca pare un tip foarte matur si responsabil.
Sunt foarte multi care au facut si fac asta! Asta pe cine a suparat ? N-a cotizat pe lantul trofic.
Trebuie prinsi toti aia multi si pedepsiti la fel !
Toate au un inceput. Va urma…
Pedeapsă justă, ideea este cam cât ar merita unu ca Vâlcov, spre exemplu, care a furat tată, nu glumă
Un mizilic.
Dupa cum arata, pare trecut de 60 de ani, ceea ce inseamna ca din cei 8 ani de detentie va face doar 1/3
Daca mai scrie si cateva carti, nu va face mai mult de un an de puscarie.
Bai frate, mai sunteti multi?!!!!!!!!!!!
De doamnele cu probleme penale din 2013 de la
Facultatea de farmacie de cand va ocupați,tipStanciu G.,Șapte E . Inca se mai plimba pe la biserici,se dau sfinte pe sub patrahirele preoților si defilează ca pe podium pe la icoane spre a intra în rândul sfintelor