Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, precizează, luni, după o discuție cu Gigel Lazăr, președintele Federației Neguvernamentale Antidrog, că unul din patru bucureșteni între 12 și 65 de ani a încercat măcar o dată substanțe interzise, iar 16% dintre tinerii din România au încercat cel puțin o dată droguri.
„Consumul de droguri în rândul tinerilor, chiar a adolescenților, nu mai este doar un scenariu de film, ci o realitatea sumbră a realității. Chiar și în România, cifrele oficiale sunt înspăimântătoare: 1,2 milioane de consumatori ocazionali. M-am întâlnit cu Gigel Lazăr, președintele Federației Neguvernamentale Antidrog, unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva acestui fenomen îngrijorător”, a anunțat Firea pe Facebook.
Aceasta precizează că, potrivit statisticilor, „peste 16% dintre tineri care au încercat măcar o dată droguri sau chiar le consumă ocazional. În Capitală, cifrele sunt și mai rele: unul din patru bucureșteni între 12 și 65 de ani a încercat măcar o dată substanțe interzise”.
„Trebuie să-i facem pe tineri să înțeleagă riscurile la care se expun și cum li se poate schimba viața pentru totdeauna. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este un partener în această luptă. Ne implicăm în campaniile naționale antidrog destinate copiilor, tinerilor, dar și familiilor acestora”, încheie Gabriela Firea.
sursa foto: Pexels
trei decenii de P$D in Romania din care MINIM un deceniu de capusat Bucurestiul din partea P$D este cauza !
”Duamna” Sârma-n Cur are informații corecte.
După treizeci și doi de ani de ”guvernare” fesenistă, e normal ca unul din patru cetățeni români s-o ia razna și să consume substanțe interzise.
Ar fi cazul ca ceilalți trei din patru să nu-i mai voteze niciodată, căci altfel vor ajunge și ei în situația de a se infesta cu ciuma roșie sau cu holera galbenă.
Nu mai aparuse de mult vrajitoarea de la Ministerul Nimicului sa ne arate cum munceste ea. presupun ca muncesc la fel de mult 🙂 si sutele de tzoape din alaiul de capuse pe care il plimba firoaica de la un post la altul.
Legalizare!
Pana una alta, încearcă metoda firea, baga-ți o sârmă în k00r.
Trolul putin cu Pfizer le-a încercat pe toate :)))
Trogloditul ala incearca si pe cale rectala :)))))
DUAMNĂ ministru de familie de interzicerea JOCURILOR DE NOROC ÎN ROMĂNIA când vă veți ocupa?
Duamna va rog sa ii intelegeti pt ca nu toti se pot muta din oras daca nu le place sau sa incerce sarma, asa ca dvs. Viata la oras e greu ..
o primarita a incercat efectul narcotic al sarmei an.ale …ooh..si un high cu banii sifonati de companiile municipale…infiintate ilegal🤮
Drogurile sunt la pachet cu „democratia” , treaba asts v-o
explica cel mai bine CIA.
Dar eu iubesc drogurile la fel de mult cat o urăsc pe parașuta asta Rea
Asta e drogată din naștere și a furat și fură pt că nu are discernamânt. Problema e, mai scapă țara asta de ea sau trebuie suportată pe viață?
Dar eu iubesc drogurile la fel de mult cat o urăsc pe parașuta asta Rea
dintre toti cei care au incercat substante interzise, o singura persoana a ramas cu o sârmă în …
deci din cei 4 membrii ai familiei traditionale unul respectiv sarma-n-kur isi baga in vena!
Copii, nu mai fumați șpaiși, dați banii la cutia milei că ne facem dă râs cu măgăoaia de catedrală care zace neterminată. Ne trebuie haur, mult haur…
😂😂😂 Pe bune? „ci o realitatea sumbră a realității” 😂😂😂 am fost pe pagina ei sa vad daca chiar asa a scris si, ce sa vezi, chiar asa a scris! realiatea realitatii 😂😂😂
Buna dimineata doamna Firea.
Ma bucur ca a aflat si dansa ca exista consum de droguri si in realitate, nu numai in filme.
Asta e urmarea politicii primitive a statului roman fata de unele fenomene sociale pe care oricum nu ai cum sa le opresti. Pe langa consumul de droguri si prostitutia intra in aceeasi categorie.
In loc sa le reglementezi si sa ai un minim de control asupra lor, aplicam politica strutului si consideram ca daca le-am scos in afara legii, am rezolvat problema. In fapt am creat doar premizele unei piete salbatice, cu traficanti si victime, in care statul nu mai are nici un cuvant de spus.